x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

13 Mai 2008   •   00:00

13 mai 2008



LAPTOPURI. Toshiba a lansat în România noua gamă de laptopuri Satellite care cuprinde modelul U400, de 13,3 inci, A300 de 15,4 inci şi P300 de 17 inci. O noutate a noii game o reprezintă camera web încorporată, însoţită de un soft de recunoaştere a chipului pe care compania intenţionează să îl folosească pe post de sistem de autentificare. Toshiba nu plănuieşte deschiderea unei reprezentanţe locale în România în următorii ani. Anul trecut, compania a avut o cotă de 9%-10% pe piaţa locală.

HACKER. Site-urile guvernului din Chile au fost atacate de un hacker care a accesat informaţii personale despre circa şase milioane de persoane, pe care le-a postat ulterior pe internet timp de cîteva ore, înainte ca autorităţile să reacţioneze. Informaţiile sustrase cuprindeau numele, adresa, numerele de telefon, hackerul explicîndu-şi gestul prin dorinţa de a demonstra lipsa de preocupare pentru protejarea informaţiilor personale.

REZULTATE. Flamingo International a înregistrat o creştere cu 38% a vînzărilor în primul trimestru al acestui an faţă de perioada similară a lui 2007. Contribuţia categoriei produselor IT şi digitale a crescut cu 2 procente, acestea contribuind cu 57% la vînzările retailerului în primele trei luni ale anului. Cel mai mare avans l-au înregistrat notebook-urile, cu vînzări în creştere cu 460%, LCD-urile cu 250% şi televizoarele de tip plasmă cu 190%.

×
Subiecte în articol: IT