19 iunie 2008
ANTIMONOPOL. China a demarat o anchetă antimonopol care vizează compania americană Microsoft şi alţi fabricanţi străini de software, a confirmat un purtător de cuvînt al Biroului pentru Proprietate Intelectuală. Companiile aflate în vizorul autorităţilor chineze sînt suspectate că au abuzat de poziţia lor dominantă pe piaţă pentru a impune preţuri nerezonabile, vînzîndu-şi sistemele mai scump în China decît în Statele Unite. Reprezentanţii Microsoft China au declarat, potrivit AFP, că nu sînt la curent cu această investigaţie.
PREMIERĂ. Prima reţea wireless la nivel metropolitan din Europa, bazată pe tehnologia WiMAX 802.16e, a fost lansată în Amsterdam de Worldmax. Utilizatorii reţelei Aerea beneficiază astfel de servicii de acces broadband la internet oriunde s-ar afla pe raza capitalei olandeze. În acest stadiu, utilizatorii au nevoie de un card pentru PC pentru a se conecta la reţea.
JOCURI. Industria mondială a jocurilor video va ajunge la vînzări în valoare de 68,3 miliarde de dolari în 2012, de la aproape 42 de miliarde anul trecut, potrivit unei analize a PricewaterhouseCoopers. Cele mai rapide creşteri le vor înregistra jocurile online, cu 16,9%, respectiv cele wireless, cu 19 procente. Sectorul jocurilor pentru PC-uri nu se va înscrie în tendinţa general, el urmînd să aibă de suferit, cu pierderi anuale de 1,2% în materie de vînzări.
Citește pe Antena3.ro