x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

04 Iul 2008   •   00:00

4 iulie 2008



SUBVENŢII. Nokia a negat faptul că ar fi căzut de acord să înapoieze subvenţii în valoare de 40 de milioane de euro către landul german Renania de Nord – Westfalia. Compania finlandeză a anunţat în aprilie că este de acord cu un pachet de 200 de milioane de euro destinat disponibilizării salariaţilor de la fabrica din Bochum, dar s-a împotrivit înapoierii de subvenţii către stat.

NERAMBURSABIL. Ministerul Comunicaţiilor estimează că va primi cîteva sute de cereri pentru obţinerea de finanţare nerambursabilă în cadrul programului "e-creştere‘‘, suma alocată ridicîndu-se la 9 milioane de dolari, a declarat ieri Diana Voicu, director în instituţie. "Primirea proiectelor va începe în a doua parte a lunii iulie şi se va încheia pînă la finele lunii octombrie. Componenta de finanţare nerambursabilă va reprezenta 15%-45% din valoarea proiectului depus şi aprobat‘‘, a adăugat Voicu, citată de Mediafax.

LTE. Ericsson a luat un împrumut de 422 de milioane euro pe şapte ani de la Banca Europeană pentru Investiţii, pentru investiţii în cercetare şi dezvoltare, cu scopul de a realiza următoarea generaţie de tehnologii mobile de bandă largă (Long Term Evolution). Investiţiile vor fi alocate către unităţile companiei de pe teritoriul Suediei, între 2008 şi 2010.

×
Subiecte în articol: IT