x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Informatizare - Ordonanţa de urgenţă saltă piaţa calculatoarelor din România

Informatizare - Ordonanţa de urgenţă saltă piaţa calculatoarelor din România

25 Iun 2008   •   00:00

Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă prin care MECT va dota cu calculatoare tip desktop unităţile în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional de stat. Calculatoarele vor fi date spre utilizare, la domiciliu, pe baza unui proce-verbal, fiecărui elev din clasele a IX-a şi a X-a (aproximativ 435.000 de elevi).



Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă prin care MECT va dota cu calculatoare tip desktop unităţile în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional de stat. Calculatoarele vor fi date spre utilizare, la domiciliu, pe baza unui proce-verbal, fiecărui elev din clasele a IX-a şi a X-a (aproximativ 435.000 de elevi). Configuraţia minimă a calculatorului se stabileşte anual  de  Ministerului Educaţiei iar Suma alocată pentru achiziţionarea unui calculator, inclusiv sistemul de operare şi software-ul educaţional, este de cel mult 400 euro. Suma prevazuta pentru achitiile din anul scolar 2008-2009 este de 744 de milioane lei (peste 202 milioane euro).
Conform raportului IDC, in 2007 s-au vandut in Romania 944.000 de computere (desktop-notebook-server) in timp ce calculele Gartner aratau 696.000 computere (desktop-notebook).

Conditii
Din anul  2009, unităţile în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional vor fi dotate cu calculatoare, astfel încât să poată asigura fiecărui elev din clasa a IX-a câte un calculator.

Elevii care beneficiază de aceste calculatoare nu mai pot aplica în vederea obţinerii ajutorului financiar de 200 de euro în vederea achiziţionării unui calculator, prevăzut de Legea nr. 269/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru anul şcolar 2008-2009, achiziţionarea calculatoarelor se face de  către MECT, în funcţie de numărul elevilor din clasa a IX-a şi a X-a şi în conformitate cu prevederile legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Din anul 2009, achiziţionarea calculatoarelor se face anual, în funcţie de numărul elevilor din clasa a IX-a.
Necesarul de calculatoare este stabilit de către fiecare unitate de învăţământ şi este avizat de către inspectoratele şcolare, care solicită Ministerului Educatiei, până în data de 15 februarie a fiecărui an, alocarea sumelor în vederea achiziţionării de calculatoare.

Pentru anul şcolar 2008-2009, solicitările inspectoratelor pentru alocarea sumelor în vederea achiziţionării de calculatoare se înaintează spre aprobare Ministerului Educaţiei, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare  a acestei ordonanţe de urgenţă. Finanţarea în vederea achiziţionării calculatoarelor se face din bugetul MECT, cu încadrarea în bugetul anual aprobat.

Calculatoarele achiziţionate sunt înregistrate în evidenţele unităţilor de învăţământ  preuniversitar de stat şi sunt predate beneficiarilor pe bază de proces - verbal încheiat între unitatea de învăţământ şi elevul major, respectiv părintele sau reprezentantul legal al elevului minor. La sfârşitul ciclului liceal, respectiv la finalizarea şcolii de arte şi meserii ori a anului de completare, în situaţia în care elevul nu continuă studiile în aceeaşi unitate de învăţământ, calculatoarele sunt restituite  unităţii de învăţământ, pe bază de proces verbal.

×
Subiecte în articol: IT invăţămănt