x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Intel achiziţionează şi divizia wireless a companiei Infineon

Intel achiziţionează şi divizia wireless a companiei Infineon

de Alexandru Radescu    |    30 Aug 2010   •   00:00

Grupul Intel va achiziţiona divizia wireless a companiei germane Infineon pentru 1,4 miliarde de dolari, cu scopul de a-şi întări prezenţa pe piaţa smartphone-urilor.

Tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru al anului următor, iar divizia respectivă va funcţiona ulterior ca o afacere separată de grupul Intel, au anunţat cele două părţi într-un comunicat.

Aceasta este a doua tranzacţie importantă pentru Intel în decurs de două săptămâni, după anunţul preluării McAfee pentru 7,7 miliarde de dolari, cea mai mare achiziţie din istoria grupului.

Chipurile Atom dezvoltate de Intel pentru dispozitive mobile au invadat piaţa laptopurilor, însă sunt folosite rar pentru smartphone.

"Prin intermediul Infineon, Intel ar dobândi instantaneu o poziţie importantă pe piaţa dispozitivelor mobile, economisind trei-patru ani de cercetare", a afirmat Flint Pulskamp, analist la compania IDC, citat de Reuters.

În 2006, Infineon Technologies a inaugurat la Bucureşti un centru de cercetări în domeniul semiconductorilor şi al elementelor de securitate ale cipurilor. Centrul îi concentra activitatea asupra semiconductorilor cu funcţii analogice şi digitale în alimentarea cu energie, utilizaţi în industria auto, dar şi în aplicaţiile industriale.

×
Subiecte în articol: IT