x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget IT/Stirile zilei - 4 octombrie 2004

IT/Stirile zilei - 4 octombrie 2004

04 Oct 2004   •   00:00

FOTOGRAFII "MORTALE". Hackerii au gasit o modalitate de exploatare a componentei vulnerabilitatii Windows "GDI + Jpeg decoder", folosita de Internet Explorer si Outlook, folosindu-se de imagini pornografice in format JPEG pentru a instala programe spion pe computerele celor care le descarca. Imaginile JPEG corupte nu se disting de celelalte imagini, dar contin o versiune modificata a codului de exploatare pentru vulnerabilitatea JPEG numita "Jpeg of Death". JPEG-urile infectate incearca sa instaleze o copie a Redmin, o aplicatie software legitima, care permite hackerului sa controleze de la distanta computerul victimei.

HP A CUMPARAT SYNSTAR. Compania Americana Hewlett-Packard (HP), al doilea producator mondial de computere, a cumparat 92,1% din actiunile firmei britanice Synstar, specializata in furnizarea de servicii pentru sectorul IT, pentru un pret de 293 de milioane de dolari. Anterior, compania americana anuntase ca a convenit asupra unui acord de preluare a Synstar, plata urmand sa se faca dupa recomandarea consiliului de administratie al firmei britanice, exclusiv in lichiditati.

WINDOWS FARA MEDIA PLAYER. Microsoft va suferi pierderi importante daca va fi nevoita sa creeze o noua versiune Windows fara programul audio-video Windows Media Player, au declarat, vineri, avocatii companiei, la o audiere intr-un tribunal al Uniunii Europene. Compania Americana a fost gasita vinovata de catre Comisia Europeana de nerespectarea legilor antitrust prin folosirea monopolului sistemului operational Windows impotriva concurentei, fiind amendata cu o jumatate de miliard de euro.

OTE ASTEAPTA PROFIT MAI MIC. Grupul elen de telecomunicatii OTE, actionarul majoritar al RomTelecom, si-a revizuit in scadere prognoza privind profitul anual pentru exercitiul financiar 2004, ceea ce a condus la o diminuare cu 6,8% a valorii de piata a companiei. OTE, detinuta in proportie de 37,7% de statul elen, si-a redus estimarea profitului operational pentru operatorul sau de telefonie fixa din Grecia, dar nu a oferit date exacte. Veniturile din telefonia fixa au cazut cu 8,5% in primul semestru, coborand nivelul profitului net al grupului cu 55,7%, pana la 93,1 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: IT