CELE MAI BUNE SF-URI. Oameni de stiinta din toata lumea au realizat un top al celor mai reusite filme de science-fiction. Cele mai multe voturi le-a primit filmul "Blade Runner" (1982) in regia lui Ridley Scott. Pe podium au mai urcat capodopera lui Stanley Kubrick "Odiseea Spatiala 2001" si "Imperiul contraataca" (din trilogia "Razboiul Stelelor" a lui George Lucas). Pentru acest clasament au fost solicitati 60 de oameni de stiinta, iar ideea a apartinut publicatiei britanice The Guardian.
FARA SITE-URI PRO-ANOREXIA! Mai multe organizatii medicale din Marea Britanie si SUA cer inchiderea site-urilor care promoveaza anorexia. Pana in prezent au fost monitorizate cateva sute de site-uri de acest gen, descoperindu-se adevarate "comunitati online ai caror membri se incurajeaza unii pe altii sa se infometeze", au declarat medicii britanici reporterilor BBC.co.uk. Imaginile de pe site-urile "Pro-ana" (dupa cum se autointituleaza "fanii" anorexiei) cuprind fie fete scheletice, fie obezi, acestia din urma fiind folositi ca avertisment pentru persoanele care nu au grija de "dieta".
HI-TECH PENTRU TIGRII SIBERIENI. Mai multi pui de tigri siberieni au fost "dotati" cu o zgarda speciala prin care sunt monitorizati de oamenii de stiinta. Zgarda contine un cip, iar animalele sunt urmarite prin unde radio. Aceasta solutie a fost aleasa pentru tigrii de la o rezervatie din Rusia, avand in vedere ca anul trecut au murit acolo jumatate din puii care inca nu implinisera un an. Daca animalul este inactiv mai mult de o ora, emitatorul din zgarda va transmite un anumit semnal, permitand cercetatorilor sa reactioneze rapid.
DEPENDENTI DE MESSENGER. Un studiu efectuat recent arata ca 42% dintre americanii adulti care lucreaza pe calculator folosesc un program Internet Messenger (IM), ceea ce in cifre ar insemna vreo 53 de milioane de utilizatori, se arata intr-un material abcnews.go.com. Conform aceluiasi studiu, 12 milioane de adulti americani folosesc IM mai des decat serviciul e-mail. Unul din motivele "deplasarii" de la e-mail spre messenger ar fi cantitatea uriasa de spam care ajunge in casuta postala.