IT - Stirile zilei Telefonul viitorului
Compania nipona de telefonie mobila NTT DoCoMo lucreaza la un telefon care va putea transmite vazul, atingerea, mirosul, gustul sau emotile. âTrebuie sa aprofundam cercetarea in comunicarea tuturor celor cinci simturi. Cred ca, in final, vom putea oferi o experienta virtuala de acest tip clientilor nostri", a declarat Kota Kinoshita, care conduce laboratorul de cercetare al principalului operator nipon de telefonie mobila. Laboratorul care se ocupa, printre altele, de acest proiect dispune de un buget anual de 1,02 miliarde de euro si are peste 1.200 de cercetatori.
Virusii paralizeaza companiile mici
Aproape 22% din companiile de mici dimensiuni din Europa de Vest si-au suspendat operatiunile pentru a-si reveni dupa atacurile in valuri ale virusilor informatici. Asa reiese dintr-un studiu realizat de McAfee Security, preluat de Mediafax. Statele cel mai grav afectate sunt Franta si Italia, unde 50% si, respectiv, 30% din companiile mici au fost obligate sa-si intrerupa activitatea din cauza atacurilor virusilor, a indicat McAfee Security. In categoria firmelor mici au fost incluse cele cu mai putin de 20 de angajati. Costul anual al tuturor formelor de criminalitate informatica este de 22 miliarde de euro pentru sectorul companiilor mici din Europa de Vest, a estimat McAfee.
WorldCom se cearta cu UE
La cateva saptamani dupa ce fostul director al WorldCom-MCI, Bernie Ebbers, s-a predat FBI, reprezentantii companiei sale au aparut in fata unei instante europene pentru a sustine ca Uniunea Europeana ar fi trebuit sa permita cumpararea firmei rivale Sprint in urma cu patru ani. Chiar daca MCI se afla in situatie de faliment, prima audiere in procesul intentat contra unei decizii a Comisiei Europene care a impiedicat achizitia de 120 miliarde de dolari a avut loc ieri, in Luxemburg.
Eritreea si-a tras retea de telefonie
Mica tara africana Eritreea si-a lansat acum cateva zile prima retea de telefonie mobila, a anuntat Ali Abdu Ahmed, ministrul Informatiei. Noua societate de telecomunicatii, denumita Eritel, este detinuta de stat in proportie de 100%. Intr-o prima faza, patru orase vor beneficia de binefacerile tehnologiei moderne. Ali Abdu Ahmed a explicat ca acest serviciu a fost inaugurat atat de tarziu pentru ca Eritreea este ultimul stat african ce si-a obtinut independenta, in 1993.