x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget IT - Stirle zilei

IT - Stirle zilei

23 Mar 2004   •   00:00
Telefoane impotriva accidentelor

Oficiali indieni de la Caile Ferate isi vor inzestra functionarii cu telefoane mobile pentru a evita producerea de accidente, atat de dese in aceasta tara. In prezent, conductorii de tren se folosesc de statii "walkietalkie " neperformante si sunt nevoiti sa foloseasca telefoanele amplasate la 1,5 km distanta unele de altele, ceea ce duce la intarzieri costisitoare.

Silicon Valley in Dubai

Emiratul Dubai va deveni gazda versiunii arabe a gigantului tehnologiei din Silicon Valley. Omar Bin Sulaiman, director executiv la Dubai Internet City (DIC), desfasoara un ambitios proiect prin care sa atraga noi investitori, alaturi de cele 600 de companii internationale care isi desfasoara activitatea in complexul DIC. In ciuda problemelor din zona Golfului, Centrul DIC a atras deja firme precum Microsoft, IBM, HP, Siemens sau Sony.

Joc interzis in China

China a interzis vanzarea unui joc pe calculator care ar aduce prejudicii imaginii tarii. Autoritatile chineze au considerat ca jocul Project IG12 defaimeaza armata chineza. Este vorba despre un joc in care un mercenar, fost membru SAS, efectueaza misiuni de spionaj industrial si actiuni de sabotaj in mai multe tari, inclusic China. Jocul este produs de o firma din Norvegia si este al doilea joc interzis in China, dupa un altul, in care "teritoriul dragonului " era baza de antrenament pentru teroristi.

Noi taxe operatorilor francezi

Guvernul francez va percepe o taxa de 1% din vanzarile operatorilor de telecomunicatii, incepand cu 2006. De asemenea, se aplica si o taxa de 25 milioane de euro in clipa in care operatorii de telefonie mobila isi vor reinnoi licentele. Alaturi de aceasta taxa, Guvernul francez cere operatorilor sa acopere si "zonele-albe", acolo unde serviciile telefonice sunt deficitare.

Solutii de eAdministratie

In perioada 18-21 martie au avut loc la Drobeta Turnu-Severin o serie de seminarii organizate de Asociatia Nationala a Informaticienilor din Administratia Publica. Peste 75 de participanti si 15 companii s-au intalnit pentru a discuta modalitatile concrete si solutiile de informatizare a administratiei locale.
Grupaj realizat de Alexandru Radescu

×
Subiecte în articol: IT