x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Măriri de salarii la Google pentru a nu pierde angajaţi

Măriri de salarii la Google pentru a nu pierde angajaţi

10 Noi 2010   •   00:00

Google va majora cu 10% salariile tuturor angajaţilor, începând cu anul viitor, pentru a limita plecările acestora la companii concurente, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.
Google are 23.000 de angajaţi la nivel mondial. Creşterea salariilor vine într-un moment în care s-au intensificat luptele cu companiile concurente. Aproape 10% din salariaţii Facebook sunt foşti veterani ai Google. Totuşi, angajaţii companiei sunt "curtaţi" agresiv şi de alte companii din Silicon Valley.
"Vrem să ne asigurăm că voi (angajaţii Google ¬ n.r.) vă simţiţi răsplătiţi pentru munca depusă", a afrmat Eric Schmidt, directorul executiv al Google, într-o scrisoare adresată salariaţilor companiei.
Schmidt menţionează că, potrivit sondajelor, salariile sunt mai importante pentru angajaţii Google decât orice altă componentă a remuneraţiilor. El a adăugat că o parte din bonusurile angajaţilor va fi inclusă în salariile de bază.
În ultimul an, mai mulţi directori ai Google implicaţi în afacerile cu publicitate, dar şi manageri de produse şi ingineri care au lucrat la dezvoltarea proiectelor software Chrome şi Android, au "dezertat" la Facebook.

×
Subiecte în articol: IT