x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Microsoft concediază încă 3.000 de angajaţi

Microsoft concediază încă 3.000 de angajaţi

07 Mai 2009   •   00:00

Microsoft a anunţat ieri printr-un memoriu adresat angajaţilor, disponibilizarea unei a doua tranşe de aproape 3.000 de angajaţi, specificând că cifra de 5.000 de concedieri anunţate în ianuarie este aproape completă, potrivit IDG.

Pe lângă măsurile de renunţare la 5.000 de angajaţi, Microsoft a anunţat că nu va mai publica previziuni legate de profiturile din actualul an financiar. Grupul a a atribuit rezultatele sub aşteptări, care au influenţat negativ bursa americană, condiţiilor dificile de pe piaţa computerelor personale.

Tot in ianuarie, actiunile Microsoft au coborât cu 8%, la 17,84 dolari pe unitate. Concedierile, care vor afecta circa 5% din forţa de muncă a companiei, vor avea loc în operaţiunile de cercetare şi dezvoltare, marketing, vânzări, financiar, juridic, resurse umane şi tehnologia informaţională, în următoarele 18 luni.

Gigantul software a înregistrat, în primul trimestru, un profit net de 2,98 miliarde dolari, în scădere cu 32%, însă investitorii au afişat o atitudine optimistă, datorită eforturilor companiei de a reduce costurile şi progreselor realizate în dezvoltarea următorului sistem de operare, Windows 7.

×
Subiecte în articol: IT