x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Microsoft dă în judecată Motorola

Microsoft dă în judecată Motorola

03 Oct 2010   •   00:00

Grupul Microsoft a dat în judecată Motorola, acuzând producătorul de telefoane mobile de încălcarea unor patente în producţia liniei de smartphone-uri cu Adroid.



Patentele în discuţie au legătură cu sincronizarea e-mail-ului, calendarelor şi contactelor, respectiv programarea de întâlniri şi notificarea aplicaţiilor de schimbările legate de semnal şi gradul de încărcare al bateriei, a anunţat Microsoft într-un comunicat citat de Reuters.

Pe 11 octombrie vor fi prezentate primele terminale cu Windows Phone 7, sistemul de operare prin care Microsoft încearcă să relanseze competiţia global cu Apple (iPhone), Nokia (Symbian), RIM (Blackberry) şi, mai ales, platforma open source Android.

×
Subiecte în articol: IT