x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Noul director executiv Nokia vine de la Microsoft

Noul director executiv Nokia vine de la Microsoft

10 Sep 2010   •   00:00

Nokia a anunţat azi că şeful diviziei de business a Microsoft, Stephen Elop, va deveni director general al grupului finlandez, principalul obiectiv al noului CEO fiind consolidarea poziţiei pe piaţa smartphone, transmite Reuters.



"Experienţa sa solidă din domeniul software şi capacităţile demonstrate în managementul schimbării vor fi importante active în eforturile noastre de a finaliza procesul de transformare a companiei", a declarat preşedintele Nokia, Jorma Ollila.

Elop va prelua fotoliul de director general de la Olli-Pekka Kallasvuo pe 21 septembrie.

Sub conducerea lui Kallasvuo, care şi-a petrecut peste jumătate din viaţă alături de Nokia, grupul finlandez s-a confruntat cu probleme importante în competiţia pe piaţa smartphone cu rivali precum Apple sau Google.

"Nokia are o problemă de comunicare. Nu încape îndoială că Stephen Elop este un comunicator mai bun decât Kallasvuo", a declarat directorul general al companiei de consultanţă telecom Stand Consult, John Strand.

Grupul finlandez nu a reuşit să scoată pe piaţă din anul 2006 un model smartphone de top cu succes la public, după emblematicul N95, şi a pierdut poziţia de lider pe segmentul de top al pieţei smartphone în favoarea Apple.

Înainte de a se alătura Microsoft, Elop a ocupat funcţii executive importante la companii precum Juniper Networks şi Adobe Systems.

Potrivit Nokia, Kallasvuo va primi un pachet de disponibilizare de 4,6 milioane euro.

×
Subiecte în articol: IT