x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Oracle dă în judecată SAP

Oracle dă în judecată SAP

01 Noi 2010   •   00:00

Oracle acţionează în justiţie, în Statele Unite, grupul SAP, solicitând daune de cel puţin 2,3 miliarde de dolari pentru descărcarea de pe internet şi utilizarea ilegală, fără licenţă, a unor secvenţe de cod ale companiei americane, transmite Bloomberg.

SAP a recunoscut oficial că o divizie care acum nu mai există, denumită TomorrowNow, care se ocupa de întreţinere software pentru clienţi, a descărcat şi utilizat fără licenţă programe Oracle.
Duelul dintre cei mai mari producători de software pentru afaceri din lume i-ar putea aduce în instanţă, în calitate de martori, atât pe directorul general al Oracle, Larry Ellison, cât şi pe Leo Apotheker, fost CEO al SAP, care începe azi lucrul în poziţia de director general al Hewlett-Packard, unul dintre cei mai mari rivali americani ai Oracle.

Potrivit Oracle, Apotheker a fost responsabil de "conduita" diviziei TomorrowNow.
SAP susţine că directorii săi nu aveau cunoştinţă despre download-ul efectuat de angajaţii TomorrowNow, care a fost închisă în anul 2008. Grupul SAP califică pagubele estimate de Oracle drept "exagerări grosolan" şi consideră că principalul scop al procesului este de a hărţui competitorii.

"Unicul obiectiv este umilirea. Afirmând că l-ar putea cita pe Apotheker ca martor, Oracle a atacat şi Hewlett-Packard", spune şi Joshua Greenbaum, analist al industriei software la Enterprise Applications Consulting.
TomorrowNow, cumpărată în 2005 de SAP pentru 10 milioane de dolari, oferea, la costuri avantajoase, servicii de întreţinere software şi customer support fără a cumpăra licenţe. Firma a efectuat mii de copii de programe protejate de copyright obţinute prin accesarea ilegală a materialelor electronice disponibile pe site-urile de suport clienţi ale Oracle, potrivit grupului american.

×
Subiecte în articol: IT