x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ori IT & C, ori capsuni

Ori IT & C, ori capsuni

11 Iun 2004   •   00:00

Gigantii mondiali sunt cu ochii pe companiile romanesti de telecomunicatii.

"Deja sunt doua mari companii care dau tarcoale Romaniei. Daca nu vom avea o strategie bine pusa la punct pentru a iesi in regiune, ne vor cumpara altii si vom deveni abonati ai acestor retele si capsuni la greu scrie pe noi", a declarat Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei din Camera Deputatilor. Potrivit acestuia, la nivel international exista un numar de cinci sau sase entitati care controleaza, direct sau indirect, intreaga industrie mondiala a telecomunicatiilor.

"Aceste entitati vor incerca sa preia telecomunicatiile din Romania. Datoria noastra este sa aparam acest sector. Dupa preluare, o entitate de genul acesta poate muta profitul obtinut in Romania intr-o alta tara, unde are pierderi. Deci vor fi bani care vor iesi din tara si din acest motiv trebuie sa incurajam industria de profil sa iasa in afara granitelor", a continuat deputatul.

Blocul tehnologic

Dupa cum apreciaza Pambuccian, fara o prezenta a operatorilor autohtoni in tarile din regiunea Balcanilor, piata comunicatiilor isi va atinge limitele in ceea ce priveste sursele de crestere a valorii in urmatorii ani. O solutie ar fi, in opinia deputatului, infiintarea in cadrul Uniunii Europene a unui bloc tehnologic in regiunea Balcanilor, similar celui agricol dintre Franta si Italia, propunere prezentata intr-o sedinta a unei asociatii de profil. "Prin infiintarea acestui bloc tehnologic vom putea sa incercam sa ne aparam interesele noastre vitale in domeniul telecomunicatiilor. In prezent, noi nu putem trai onorabil din industria traditionala, agricultura sau turism. Agricultura nu ne va da nici o sansa, iar turismul este o gluma", a spus Pambuccian.

Piata in crestere

Sustinerea industriei IT & C si extinderea operatorilor autohtoni de telecomunicatii in regiune reprezinta singura sansa pentru dezvoltarea economiei romanesti, a mai spus deputatul Pambuccian. Conform datelor furnizate de European Information Technology Observatory, valoarea pietei de IT & C din Romania va ajunge in acest an la 4,15 miliarde de euro, nivel dublu comparativ cu anul 2000.

×
Subiecte în articol: IT