Panasonic a lansat modelul GF2, o nouă cameră din gama Lumix bazată pe standardul Micro Four Thirds, cea mai mică şi mai uşoară cameră-sistem din lume, cu obiectiv interschimbabil.
Noul model este echipat cu un sensor ultrarapid Live MOS cu rezoluţia de 12,1MP şi cu un sistem de procesare Venus Engine FHD ce permit utilizatorilor să obţină imagini de o calitate deosebită atât la fotografiile cât şi la clipurile video pe care le realizează cu GF2. Înregistrarea video se face acum la o rezoluţie full HD de 1920 x 1080 la 60i (NTSC)/50i (PAL) în format AVCHD.GF2 vine echipată cu un flash intern ce încorporează un nou mecanism de declanşare, capabil să elimine efectul de vignetă cauzat de distanţa foarte mică faţă de sistemul de lentile interschimbabile.
GF2 este cu 19% mai mică decât predecesoarea sa, GF1 şi cu 7% mai uşoară. Atingerea unor asemenea dimensiuni a fost posibilă prin reducerea dimensiunilor flash-ului şi reducerea numărului părţilor componente prin integrarea de circuite electrice.
Focalizarea subiectului prin atingerea ecranului LCD face ca operarea camerei să fie facilă. Odată fixat subiectul, camera este capabilă să îl urmărească şi să îl autofocalizeze continuu chiar dacă acesta se mişcă, graţie funcţiei de tracking AF.