x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Penultimii la broadband

Penultimii la broadband

de Jurnalul National    |    15 Oct 2007   •   00:00

Romănia se află pe penultimul loc in Uniunea Europeană in privinţa conexiunilor rapide la Internet in sistem de bandă largă (broadband), cu 6,6% din total, inaintea Bulgariei, unde se inregistrează un nivel de numai 5,7%, potrivit datelor comunitare.

Cel mai mare acces la conexiunile rapide de internet a fost inregistrat in Danemarca 37,2% şi Olanda 33,1%. Comisia Europeană va lua măsuri pentru creşterea concurenţei şi imbunătăţirea accesului la serviciile de bandă largă, care pot stimula creşterea economică şi dezvoltarea firmelor mici, potrivit comisarului pentru telecomunicaţii, Viviane Reding, citat de Reuters. Accesul la serviciile broadband in cele 25 de state membre mai vechi ale UE, excepţie făcănd Romănia şi Bulgaria, a crescut cu 28,7% in perioada iulie 2006-iulie 2007, potrivit datelor CE.

Comisia Europeană consideră insă că tendinţa de accentuare a decalajului intre statele membre in privinţa accesului la internetul de bandă largă este ingrijorător.

"Este inacceptabil că decalajul dintre statele europene este in creştere. Europa trebuie să acţioneze pentru a face ordine in privinţa sistemului broadband", a declarat Reding. Ea a adăugat că la 13 noiembrie va face propuneri specifice in această problemă, in cadrul unui proiect de reformare a reglementărilor in sectorul telecomunicaţiilor. "Lipsa concurenţei şi deficienţele legislative reprezintă principalele obstacole pentru dezvoltarea serviciilor de internet in bandă largă", se arată intr-un comunicat al CE. Reding va propune ca toate instituţiile naţionale de reglementare in domeniul comunicaţiilor să aibă dreptul să separe activitatea de administrare a reţelelor de operaţiunile comerciale ale unei companii, in cazul existenţei unor probleme serioase in privinţa concurenţei.

×
Subiecte în articol: IT