x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Piaţa de comunicaţii şi servicii poştale a scăzut cu 12,5%

Piaţa de comunicaţii şi servicii poştale a scăzut cu 12,5%

de Alexandru Radescu    |    20 Sep 2010   •   00:00

La finalul anului 2009, piaţa de comunicaţii electronice şi servicii poştale a atins valoarea estimată de 4,425 miliarde de euro, conform unui raport al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii. Cifrele indică o valoare cumulată pe cele două pieţe în scădere cu 12,5% faţă de anul 2008, când a fost înregistrată o valoare de aproximativ 5 miliarde de euro.

Piaţa de comunicaţii electronice a atins 4,01 miliarde de euro în 2009, în scădere cu 13,1% faţă de anul precedent, conform datelor ANCOM. În 2008, ANCOM a anunţat că piaţa de telecomunicaţii s-a situat la 4,615 miliarde de euro. Primii cinci operatori care furnizează reţele sau servicii de comunicaţii electronice au înregistrat în anul 2009 o cifră de afaceri de aproximativ 3,491 miliarde de euro, adică 87% din totalul acestei pieţe.

Pe de altă parte, se înregistrează o creştere continuă a conexiunilor broadband, cu avantaj net pe partea de comunicaţii mobile. Astfel, la data de 31 decembrie 2009 se înregistrau 2,8 milioane de conexiuni de acces la internet în banda largă la puncte fixe, în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, în timp ce numărul conexiunilor de acces la internet în bandă largă la puncte mobile atingea cifra de 2,5 milioane, însemnând o creştere de 66% faţă de finalul lui 2008, conform raportului ANCOM.

×
Subiecte în articol: IT