x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Piaţa PC-urilor a încheiat 2011 “pe minus”

Piaţa PC-urilor a încheiat 2011 “pe minus”

12 Ian 2012   •   15:52

Rezultate negative pentru industria IT, tocmai pe trimestrul IV, cel care aducea cele mai mari vanzari pentru piata. Potrivit firmei de cercetare de piata IDC, livrarile globale de PC-uri au totalizat 92,7 milioane de unitati, ceea ce inseamna un minus de 0,2% fata de ultimul trimestru din 2010. Principalii “vinovati': climatul economic dificil, problemele cu HDD-urile, dar si orientarea utilizatorilor catre alte echipamente IT, precum tabletele.

La nivelul intregului an 2011, livrarile de computere (inclusiv notebook-uri) au crescut totusi cu 1,6%, respectiv 352,4 milioane unitati. Potrivit raportului IDC, citat de telecompaper.com, estimarile pentru 2012 arata o crestere a pietei de 5,4%, pana la 371 milioane unitati.

HP a ramas lider de piata in trimestrul IV al anului trecut cu o cota de piata de 16,3%. Chinezii de la Lenovo si-au marit cota de piata la 14%, de la 10,3% cu un an in urma. Dell a inregistrat o crestere anuala de la 12% la 12,9%. Acer pierdut un procent, ajungand la 10,6% iar Asus a crescut pana la 6,7%.

×
Subiecte în articol: piata pc vanzari computere raport idc