x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Plata contribuţiilor pentru venituri de natură profesională se va face on-line

Plata contribuţiilor pentru venituri de natură profesională se va face on-line

26 Aug 2010   •   00:00
Plata contribuţiilor pentru venituri de natură profesională se va face on-line

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, joi, că până la sfârşitul lunii septembrie Ministerul Comunicaţiilor va face posibilă plata on-line a contribuţiilor pentru veniturile de natură profesională prin portalul e-Romania.

Ministrul a amintit că actele se pot transmite prin Poştă, iar banii pot fi viraţi în conturile agenţiilor judeţene de ocupare şi a caselor de pensii pentru a fi evitate cozile de la ghişee.

Şeitan a precizat că termenul până la care trebuie finalizat acest lucru este 25 septembrie, el adăugând că declaraţiile nu trebuie să se depună lunar, acest lucru fiind necesar doar acum, iar din lunile următoare se vor face doar corecţii dacă apar schimbări.

Demnitarul a spus că penalizările se vor da din momentul în care sistemul va fi pus "pe picioare" şi va funcţiona, interesul în acest moment fiind fiind ca oamenii să vină şi să-şi achite contribuţiile.

"Penalizările se fac din momentul în care ştii pe cine trebuie să penalizezi. Totul este ca oamenii să participe la aceste bugete şi ca ei să poată beneficia de drepturile pe care le au în urma efectuării acestor plăţi", a declarat Şeitan.

El a explicat şi cauzele aglomeraţiei de la ghişee din aceste zile prin faptul că oamenii, când au anumite termene, vin în ultimele zile să plătească, acest lucru fiind valabil şi în cazul plăţii taxelor sau impozitelor.

Ministrul a arătat că a dat o circulară prin care cere reprezentanţilor Casei de Pensii şi agenţiilor de ocupare să nu penalizeze persoanele care nu au reuşit să depună declaraţiile până în 25 august.

Întrebat dacă o circulară este mai presus decât o prevedere stabilită prin lege, Şeitan a explicat că penalizarea nu se dă automat pentru că pot exista situaţii de forţă majoră ca în cazul de faţă când oamenii nu pot sau nu reuşesc să ajungă să depună la timp aceste declaraţii.

"Nu încerc să penalizez pe cineva de dragul penalizării, încerc să-i fac să intre în sistem", a conchis Şeitan.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, miercuri, că va emite o circulară prin care va solicita autorităţilor care înregistrează declaraţiile de venituri din activităţi independente să nu perceapă penalizări la întârzieri până când noul sistem de impozitare nu va deveni pe deplin funcţional.

×
Subiecte în articol: observator