x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Producători foto vs IDC

Producători foto vs IDC

de Alexandru Radescu    |    31 Oct 2007   •   00:00
Producători foto vs IDC

Pentru anul in curs, vănzările de camere foto digitale s-au dublat comparativ cu 2006, spun reprezentanţii producătorilor. Cifrele lor diferă substanţial de cele ale firmelor de analiză de piaţă.


Pentru anul in curs, vănzările de camere foto digitale s-au dublat comparativ cu 2006, spun reprezentanţii producătorilor. Cifrele lor diferă substanţial de cele ale firmelor de analiză de piaţă.


Potrivit IDC Romănia, anul trecut s-au văndut aproximativ 201.000 de camere foto. In schimb, veniturile au scăzut la 43,6 milioane $ (aprox. 30 de milioane de euro), cu aproape 2% mai puţin decăt in 2005. Dacă ne luăm după cifrele reprezentanţilor producătorilor, piaţa arată altfel. "Din estimările noastre interne, in 2007 piaţa camerelor foto se dublează faţă de anul trecut, din punct de vedere cantitativ (ca unităţi văndute), iar valoric, creşterea va fi de minimum 50%", spune Bobby Durbac, Marketing Manager BenQ Romănia. Ca număr de unităţi, cifrele variază intre 230.000, avansată de oficialii locali Panasonic, şi 250.000, cifră propusă de Nicu Stăncescu, reprezentantul Canon Romănia, care estimează piaţa la o valoare de 30 de milioane de euro. DSLR reprezintă 1,5% in valoare şi 0,5% in unităţi. Comparănd cu cifrele IDC, ar rezulta o stagnare din punct de vedere valoric şi o creştere mult mai mică pe număr de unităţi.


ONLINE ŞI RAFT. Doi dintre jucătorii importanţi pe online, eMAG şi PCfun.ro, inregistrează o triplare a vănzărilor de camere foto. "Vănzările inregistrate pe primele 9 luni au ajuns la 400.000 euro şi 2.500 unităţi", ne-a declarat Traian Cristea, director general Pcfun.ro.

"Estimăm pănă la sfărşitul anului atingerea unui nivel de 550.000 euro, ceea ce ar insemna o creştere de 300% faţă de vănzările din 2006". De parte cealaltă, Marius Dinu, Product Manager eMAG, spune că triplarea vănzărilor de camere foto este atăt valoric, căt şi cantitativ, un domeniu de business in care compania deţine 12% din piaţă. In ceea ce priveste vănzările "la raft", pentru Flamingo valoarea estimată este de 13 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din totalul cifrei de afaceri a grupului. Dacă eMAG aşteaptă o creştere a vănzărilor de 100% in 2008, la PCfun.ro şi Flamingo estimarea se ridică la 30%-35%.

Modele

"Pe piaţa romănească, se observă o cerere din ce in ce mai mare pentru camerele foto compacte cu un design din ce in ce mai creativ: sunt foarte căutate camerele slim, cu ecran foarte mare, datorită aspectului modern", explică Traian Cristea, director general Pcfun.ro. In prima parte a anului, cele mai solicitate au fost modelele cu 6 megapixeli, in timp ce in a doua jumătate a anului, cele cu 7 megapixeli au urcat pe primul loc ca număr de unităţi văndute. De asemenea, camerele cu zoom optic 3x au fost foarte solicitate, spun oficialii Flamingo. De regulă, cumpărătorii caută o soluţie completă, achiziţia unui aparat foto fiind insoţită şi de carduri de memorie, genţi şi acumulatori sau baterii.

×
Subiecte în articol: IT foto