x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Reclamele sar in mobil

Reclamele sar in mobil

22 Mai 2007   •   00:00

Evenimentele dedicate secţiunii mobileTV in cadrul Tărgului MILIA, desfăşurat la Cannes, au avut ca slogan "Celularul este noul media". Una dintre necunoscutele noii industrii o reprezintă "mobile advertising".

Evenimentele dedicate secţiunii mobileTV in cadrul Tărgului MILIA, desfăşurat

la Cannes, au avut ca slogan "Celularul este noul media". Una dintre necunoscutele

noii industrii o reprezintă "mobile advertising".

In Sala Auditorium A de la Palais de Festivals, 150 de invitaţi din industria telecom, televiziune, advertising, mass-media participă la o conferinţă avănd ca temă "Publicitatea pe telefonul mobil". Printre vorbitori, reprezentanţi ai companiilor Vodafone, Ericsson, Nokia, Ogilvy, Amobee, AdMob. Există vreun viitor bănos din mobile advertising? In ce fel ii putem determina pe posesorii de celulare să urmărească/primească spoturi pe terminal? Sub ce formă să apară reclamele pe display? Acestea sunt doar căteva dintre intrebările care au ghidat o conferinţă desfăşurată pe parcursul a aproximativ patru ore.

BANI, BANI, BANI

Cu o anume periodicitate, răsare căte un studiu de piaţă care să arate viitorul luminos al mesajelor publicitare pe telefonul mobil. Se vorbeşte despre sume de sute de milioane de euro, chiar miliarde pentru următorii ani. Chiar aşa să fie? E posibil, de vreme ce telecomanda nu a oprit reclamele la tv şi softurile dedicate (adblock) nu impiedică investiţiile crescănde in advertising-ul online. Interesant este că industriile implicate au mare incredere in utilizatorul/consumator obişnuit, dar oamenii din interior stau departe de noua invazie a publicităţii mobile.

 Cum aşa? In clipa in care moderatorul conferinţei,  Ferhan Cook (President, Any Screen Productions & Publisher, MobiADnetwork.com), a intrebat "Cine doreşte să primească reclame pe terminal?", doar trei persoane din sala Auditorium au ridicat măna. Şi cu Ferhan patru! Momentul a fost depăşit prin răsete ici-colo şi trecere rapidă la noi slide-uri.

Cui se adreseză "mobile advertising"? Celor care au "fugit de televizor", celor cu vărste cuprinse intre 18 şi 34 de ani, celor care muncesc mult şi nu mai au timp de tv, după cum a explicat Patrick Parodi, director de marketing şi vănzări Amobee. Realizănd un studiu pe baza celor care se joacă pe mobil, Parodi a arătat că pentru fiecare persoană care descarcă un joc la preţ intreg există zece care l-ar descărca dacă ar fi mai ieftin cu 50% şi 50 interesate doar dacă ar fi jocul ar gratis. De asemenea, 90% dintre respondenţi ar fi dispuşi să accepte un mesaj publicitar in situaţia in care ar putea să descarce gratis un joc in telefonul mobil. Potrivit studiului Amobee, durata "de viaţă" a unui joc este de trei săptămăni, timp in care utilizatorul il joacă de 45 de ori.

EXPERIMENT

Prezent la eveniment, vicepreşedintele Ericsson, Kurt Sillen, a prezentat testul pe care compania sa impreună cu NRK (Norwegian Broadcasting Corporation) l-au realizat in Norvegia timp de trei luni. Prin intermediul unei platforme de mobileTV dezvoltată de compania suedeză, posesorii de telefoane mobile au avut la dispoziţie mai multe formate de reclame pe ecranul terminalului. Cu ajutorul unei aplicaţii M:Metrics, s-a monitorizat consumul de mobileTV+advertising.

 Durata de vizionare a crescut de la o medie de 3,5 la 7 minute. Aproape jumătate dintre utilizatori erau cu vărste cuprinse intre 30 şi 44 de ani, fiind urmaţi de grupa 18-29 de ani. Reclamele erau structurate pe vărstă, sex, locaţie, domenii de interes. In ceea ce priveşte formatul: s-au folosit materiale video, bannere, bandă.

Cele mai interesante domenii pentru utilizatori au fost cele din zona "Entertainment-muzică", programe din categoria interactiveTV.

Paul Goode, vicepreşedintele companiei de cercetare şi analiză M:Metrics:

"Cercetările anterioare ale organizaţiei noastre au arătat că preţul este un obstacol important in consumul de mobileTV, dar pănă la 41% dintre respondenţi au indicat faptul că ar accepta servicii pe bază de advertising. Ceea ce este o veste excelentă pentru potenţiala creştere in consumul de mobileTV".

Richard Saggers, manager Mobile Advertising Vodafone:

 "Sunt aproximativ 2,5 miliarde de utilizatori de telefonie mobilă in lume, comparativ cu 900 de milioane de utilizatori internet. Industria telecom, media trebuie să se folosească de acest avantaj, dar deţinătorii brandurilor şi agenţiile de publicitate sunt pregătite? Ce obstacole mai rămăn de depăşit? Care va fi rolul mobilităţii in mixul marketing?".

×
Subiecte în articol: telecom