x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Roboții fură jucăriile de pe internet

Roboții fură jucăriile de pe internet

08 Dec 2017   •   16:39
Roboții fură jucăriile de pe internet

Jucăriile care au mare succes în perioada Crăciunului, la fel ca locurile la diverse concerte ale unor artişti de renume, dispar adeseori de pe site-urile marilor branduri în doar câteva secunde, pentru a reapărea apoi la preţuri uriaşe pe site-urile de revânzare, au denunţat joi seară un senator american şi reprezentanţii unei asociaţii din Statele Unite, care au vorbit despre rolul jucat în această operaţiune de roboţii ("bots") de pe internet, informează AFP. 

Aceste programe informatice automatizate sunt într-adevăr în măsură să cumpere diverse produse pe internet într-o fracţiune de secundă, fiind mult mai rapizi decât orice fiinţă umană. 

Potrivit lui Charles Schumer, senator din partea statului american New York, acelaşi scenariu se repetă sistematic pentru anumite produse în mare vogă: obiectele mult dorite de clienţi se află în ruptură de stoc pe site-urile marilor comercianţi online, dar devin disponibile - la preţuri considerabil mai mari - pe site-urile de revânzare. 

Printre exemplele citate de senatorul american se află jucăriile Fingerlings, figurine miniaturale reprezentând maimuţe, care se vând de obicei cu 15 dolari, dar care ajung pe site-urile de revânzare la preţul de 1.000 de dolari. Acelaşi scenariu se aplică şi în cazul consolei de jocuri Supernintendo Classic Edition, ce nu mai poate fi găsită la preţul ei original (80 de dolari), dar care este propusă spre vânzare pe Amazon şi pe eBay la preţuri ce ajung până la 13.000 de dolari. La fel se întâmplă şi cu o casă Barbie, al cărei preţ original este de 300 de dolari, însă jucăria poate fi găsită pe site-urile de revânzare la preţul de 1.500 de dolari. 

"Roboţii ('bots') lui Grinch (personaj tradiţional dintr-un basm pentru copii, care vrea să fure Crăciunul, n.r.) nu trebuie să fie autorizaţi să fure Crăciunul, nici dolarii noştri", a declarat Charles Schumer într-un comunicat. Senatorul american i-a îndemnat pe reprezentanţii sectorului distribuţiei comerciale "să blocheze roboţii online". 

Consumer Reports, o asociaţie care apără drepturile consumatorilor, a însemnat la rândul ei acest sector de activitate, dar şi autorităţile americane, să îi împiedice pe "bots" să fure jucăriile copiilor de pe internet. AGERPRES

×