x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Robotii ne saluta in mare viteza

Robotii ne saluta in mare viteza

de Alexandru Radescu    |    19 Noi 2005   •   00:00
Robotii ne saluta in mare viteza

Companiile specializate in robotica se pregatesc pentru o mare expozitie internationala care va avea loc la Tokyo.

Prima editie a International Robot Exhibition a avut loc in 1973. Si, daca in acea vreme roboteii humanoizi erau mai mult sau mai putin populari in literatura SF sau in filme, deja au devenit o prezenta "activa" in casele multor familii. Ce-i drept majoritar nipone.

"PIONIERII VIITORULUI". Oricum, "asteptarile" de la tehnologia robotica sunt mari: "componenta cheie in tehnologiile viitorului". Si, daca "masinaria cu creier" a iesit din exclusivismul industrial intrand si in casele oamenilor, atunci organizatorii s-au gandist sa numeasca editia din acest an "Pioneers the Future - From Manufacturing to Personal Life".

VEDETE. Printre "participanti" se afla si robotelul EMIEW, produs de Hitachi, inginerii companiei aratand vizitatorilor imbunatatirile aduse. Acest model cantareste 70 de kilograme, are o inaltime de 130 de centimetri, se deplaseaza pe doua roti. Are camere digitale si senzori care ii permit sa evite obstacolele. De asemenea, poate sa raspunda la simple comenzi vocale si este capabil sa citeasca prognoze meteo.

CATEGORII. La editia din acest an a International Robot Exhibition ( 30 noiembrie-3 decembrie) vor participa 150 de companii si 40 de grupuri industriale. In cele peste 800 de standuri (peste 7.000 de metri patrati) vor fi expuse echipamente, sisteme de simulare roboti, roboti industriali sau "domestici". De asemenea, vor exista evenimente speciale, seminarii si forumuri (http:// www.nikkan. co.jp/eve/ 05ROBOT/ENG/)

STATISTICI. Intre participanti: Fujitsu, Kawasaki, Mitsubishi, Seiko Epson, Toshiba, Yamaha etc.

La editia anterioara au participat 117 companii, au fost aproape 700 de standuri si s-au inregistrat 100.000 de vizitatori.

OLIMPIADA
La sfarsitul lunii octombrie a avut loc la Seul "Olimpiada robotilor", 320 de participanti din 10 tari aducandu-si "masinariile" la diferite concursuri. Printre probele "olimpice" s-au numarat: alergari, lupte, baschet, fotbal, dans. Participantii (insotitorii roboteilor au fost impartiti pe grupe de varste: copiii sub 12 ani, grupa 13-18 ani si cei peste 19 ani. O "competitie" mai ciudata a fost aceea in care masinariile trebuiau sa faca curat. Primele jocuri olimpice ale robotilor s-au tinut in Coreea de Sud in 1999, edita din 2006 urmand sa aiba loc in Australia.
×
Subiecte în articol: IT