Companiile Romtelecom şi HP România au fost selectate să furnizeze soluţii de captare şi localizare a apelurilor de urgenţă efectuate de pe telefoane mobile la numărul 112
Companiile Romtelecom şi HP România au fost selectate să furnizeze soluţii de captare şi localizare a apelurilor de urgenţă efectuate de pe telefoane mobile la numărul 112, valoarea celor două contracte urmînd să se încadreze în limita a 11 milioane de lei.
“Ofertele Romtelecom şi HP România au obţinut cel mai bun punctaj. Negocierile cu cele două companii au început şi, dacă ne vom încadra în suma stabilită la suplimentarea bugetului STS, respectiv 11 milioane de lei, în cel mult o săptămînă vor fi semnate contractile”, a declarat secretarul de stat în MCTI, Constantin Teodorescu, citat de Mediafax. El a adăugat că, în eventualitatea unui eşec al negocierilor cu Romtelecom şi HP România, STS va începe discuţiile cu ofertanţii care s-au clasat pe locul doi.
“Pînă la finele lunii noiembrie, procesul de implementare a celor două soluţii va fi încheiat”, a mai spus Teodorescu.
Alături de Romtelecom, alte două companii au depus la 2 iunie oferte pentru stabilirea soluţiei tehnice pentru realizarea serviciului de captare a informaţiei de localizare din Sistemul de Semnalizare 7 (SS7).
Lipsa unui sistem şi a soluţiilor pentru captarea şi localizarea apelurilor de urgenţă efectuate de pe telefoanele mobile la numărul unic 112 a făcut ca oficialii europeni să transmită României două avertismente, ultimul la începutul lunii aprilie. Comisia Europeană a acordat României un termen de două luni, respectiv pînă la 4 iunie, pentru rezolvarea problemelor legate de funcţionarea sistemului 112.