x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Shake me, baby, să-ţi arăt ce ştiu!

Shake me, baby, să-ţi arăt ce ştiu!

de Marina Constantinoiu    |    10 Mai 2009   •   00:00
Shake me, baby, să-ţi arăt ce ştiu!

Adolescentin. Asta mi-am zis când l-am primit pentru testare. Pentru un touch, este suficient de ieftin, deci pentru buzunarele tinerilor, cei pe care-i şi vizează producătorul, de altfel.



Are destule dotări, exact cam ce-i trebuie unui licean care nu îşi pierde timpul cu instalări de soft sau care să aibă nevoie de trafic intens pe internet (telefonul nu are 3G şi nici Wi-Fi), în schimb mai ascultă o muzică sau chiar un meci de fotbal la posturile de radio, căci Cookie are radio FM cu RDS.

DISPLAY GENEROS. Ecranul lui KP500 (căci acesta este numele de cod al lui Cookie) este mare, de 3 inci, cu 256.000 de culori şi o rezoluţie de 240x400 de pixeli, telefonul dispune de accelerometru, pentru autorotirea displayului, dar şi de funcţia de recunoaştere a scrisului de mână, ceea ce, fie vorba între noi, nu e mare scofală, ci mai mult un prilej de distracţie. Că tot suntem la capitolul distracţie, merită subliniat faptul că telefonul are o galerie foto optimizată pentru ecranul tactil, ceea ce poate fi iar un motiv de a atrage publicul tânăr. Din păcate însă, camera foto are numai 3,15 MP, dar nici o sursă de lumină, ceea ce face ca pozele să fie de foarte slabă calitate în condiţii de iluminare insuficientă. Acestor detalii li se adaugă şi cel referitor la înregistrarea video, care se face la numai 320x240 pixeli (QVGA), cu 12 fps, ceea ce este puţin pentru telefoanele de ultimă generaţie, dar suficient pentru o joacă de adolescenţi.

FINISĂRI. Unul dintre cele mai uşoare telefoane cu touch pe care le-am testat, evident de la plasticul din care este făcută carcasa. Deşi nu sunt un fan al plasticului, ba chiar am aşa, o uşoară impresie de "en gros Europa", trebuie să recunosc faptul că finisările lui Cookie sunt OK, telefonul dând impresia de calitate şi soliditate, capacul fiind stabil, fără joc. Există mai multe variante de culoare, de la roz (pentru eleve de şcoală generală şi liceu, mai degrabă) la negru, trecând prin verde, auriu şi argintiu. Dispozitivul este uşor de manevrat, având pe partea frontală şi trei butoane, care dau acces la meniu şi acceptă sau resping apelurile. Pentru o mai simplă manipulare şi mai ales navigare pe net, Cookie dispune şi de un stylus, aflat într-un loc bine ascuns, în carcasa telefonului.

CE GĂSIM ÎN CUTIE. Memoria internă a telefonului este mică, de numai 48 MB, dar aparatul dispune de slot pentru card microSD de capacitate mare (până la 16 GB). În cutia în care se livrează Cookie găsim, în afara telefonului, încărcătorul, un handsfree, un cablu USB, un CD cu soft, acumulatorul Li-Ion de 900 mAh (care conferă o autonomie de circa două zile) şi un manual de utilizare.

Cookie este o formă simplificată a lui LG Renoir, mai accesibilă ca preţ, fără un sistem de operare de tip Windows sau Symbian, ci doar unul propriu LG optimizat pentru ecranul tactil, cu o interfaţă grafică în Flash.

Precum toate touchurile LG precedente, şi Cookie suportă widgeturi, pentru a-ţi uşura accesul la diverse funcţii ale telefonului (ceas analogic, note, radio, muzică, foto). Am pus un titlu în engleză, pentru că mi s-a părut cel mai potrivit pentru a defini Cookie: nu numai că există jocuri pe bază de agitare a aparatului în mână, dar şi widgeturile pot fi aliniate printr-o scuturare uşoară a telefonului, care, prin accelerometru, va face alinierea. Tot accelerometrul comută ecranul din modul portret în cel panoramic. În modul landscape (panoramic) vine şi tastatura QWERTY, pentru scrierea mesajelor. Sunetul este clar şi puternic, fără distorsiuni.

CARACTERISTICI

Ecran: 3 inci
Dimensiuni: 106,5x55,4x11,9 mm
Greutate: 89 g
Baterie: Li-Ion 900 mAh
Radio: FM cu RDS
Document viewer: (Word, Excel, Power Point, PDF)
Nu dispune de 3G şi Wi-Fi

×
Subiecte în articol: gadget cookie