A căzut cortina peste o nouă ediţie IFA-Berlin, venerabilul târg de electronice şi electrocasnice iniţiat de germani în anii '20 ai secolului trecut.
Ca de obicei, organizatorii vin cu bilanţul ediţiei, scoţând în evidenţă detaliile cele mai importante pentru industrie. Valoarea comenzilor plasate în cele cinci zile de expoziţie de la Messe a ajuns la valoarea de 4 miliarde de euro, cu peste 200 de milioane de euro peste valoarea de la ediţia 2012.
După un început de an mai slab pe piaţa de electronice şi electocasnice, se pare că vedetele acestei ediţii (televizoarele 4K/UHD) au convins retail-ul şi se anunţă o perioada fastă de “shopping tradiţional” pentru sărbători. De asemenea, semne bune vin şi de la electrocasnice, proprietăţile smart&eco fiind şi de real folos pentru utilizatori, nu doar sloganuri de marketing.
În ceea ce priveşte numărul total de participanţi, s-a menţinut numărul de anul trecut (240.00), în timp ce suprafaţa necesară celor 1500 de expozanţi a atins nivelul de 145.000 metri pătraţi, conform statisticilor oferite de organizatori (http://b2b.ifa-berlin.com).
Dosar IFA 2013:
- IFA 2013 într-o singură expresie: 4K
- Duelul smart-ceasurilor: Samsung Galaxy Gear vs Sony Smartwatch 2