Cea mai mare plasma din lume e totusi mai mica decat cea mai mare imagine pe care poate sa ti-o puna pe perete un proiector. Si care costa cat o zecime din ea. Pare o ecuatie complicata, insa am s-o mai spun o data, mai simplu: la centimetrul patrat de imagine, cea mai ieftina solutie e proiectorul video. Paradoxal, e si cea mai putin populara. De ce oare?
Raspunsul snob: proiectorul e mic si necajit, sta intr-un colt de camera, iar in fata lui e un perete alb, gol. Intreg ansamblul radiaza un aer de saracie proletara. In contrast, o plasma, chiar cea mai modesta, raspandeste inca o aura de bunastare sora cu succesul in viata si ruda mai indepartata cu fericirea suprema, pe care o propovaduiesc budistii. Evident, exista si raspunsul tehnic, mai plicticos. El explica in cifre multe insuccesul (relativ, totusi) al proiectorului. E mai putin luminos si cateodata inutilizabil ziua, lampa se strica repede si trebuie inlocuita, face zgomot exact langa urechea ta. Si nici contrastul nu e cine stie ce. Indiferent de motivatii, proiectorul video e un challenger. Un ultim sosit la masa bogata a solutiilor video de casa, care are de partea lui o singura, mare sansa: lumea vrea imagine cat mai mare. Cand mi-am luat televizor prima oara, prin 1987, diagonala de 54 de centimetri a iubitului meu Diamant (alb-negru, produs la Electronica Bucuresti) era cea mai mare de pe piata. Domina camera intr-un fel absolut - si demodat in acelasi timp, pentru ca amicii mei cu rude in strainatate aveau deja televizoare color. Multa vreme, adica in anii â80 si â90, trecerea de la alb-negru la color a insemnat si o micsorare a ecranului. Deceniul nostru insa e obsedat de dimensiunea imaginii - nu pentru ca se vede mai bine la televizor (standardul Pal e totusi limitat pentru ce ecrane se fabrica azi) ci pentru ca ea spune despre tine exact cat poti sa-ti permiti sa cheltuiesti.Citește pe Antena3.ro