x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Test hardware / Caracteristici - Cum alegi un laptop?

Test hardware / Caracteristici - Cum alegi un laptop?

de Mihai Petrescu    |    15 Iun 2006   •   00:00
Test hardware / Caracteristici - Cum alegi un laptop?

Am dori acces la informatii si documente in orice moment si oriunde ne-am afla. Exista multe laptopuri care ne pot ajuta, dar cum alegem cea mai buna solutie?

Iata cateva lucruri pe care ar trebui sa le tinem minte cand admiram laptopurile in rafturile magazinelor. In principiu, sunt doua aspecte de care ar trebui sa tinem cont: portabilitatea si mobilitatea, pe de o parte, si puterea de calcul, pe de alta parte. Sunt doua caracteristici divergente, si acolo unde un laptop castiga pe de o parte, pierde pe cealalta, dar sunt si exceptii care intaresc regula. Daca vorbim de mobilitate si portabilitate, trebuie avute in vedere urmatoarele caracteristici: greutatea, durata de viata a bateriei si puterea de calcul.

GREUTATEA. Este esential ca un laptop portabil sa fie usor, astfel incat sa il poti plimba cu tine fara sa te traga geanta intr-o parte. De obicei, o data cu scaderea in greutate scad si performantele sau dotarile. Din fericire, sunt producatori care au rezolvat aceasta problema prin folosirea unor materiale foarte usoare la constructia carcasei si a unor componente de dimensiuni reduse. Un laptop se poate numi portabil daca greutatea sa nu depaseste 2,5 kg si devine ultra-portabil atunci cand acesta are sub 2 kg.

DURATA DE VIASA A BATERIEI. Este normal daca vrei mobilitate de la laptopul tau sa doresti sa lucrezi cat mai mult la el fara a depinde de o priza. ¹n acest sens ar trebui sa fii foarte atent la tipul de baterie de care laptopul dispune, cu cat mai multe celule si cat mai multi amperi. Dar nu numai bateria va ofera o autonomie de lucru ridicata, ci si procesorul cu care este dotat laptopul, iar daca urmariti o durata cat mai mare de viata a bateriei, orientati-va catre un procesor "mobile" sau cu tehnologia ULV (Ultra Low Voltage), care consuma mult mai putin decat un procesor mobil obisnuit. Un alt lucru care va mentine bateria laptopului cat mai mult in functiune este si existenta unui sistem de Power Management eficient, care sa stie sa scada frecventa de lucru a procesorului atunci cand acesta nu este folosit la maximum pentru a consuma mai putin.

ECRANUL. Un laptop cu un ecran mai mare de 13 inch nu mai este portabil din start, deoarece, dupa cum bine putem sa ne dam seama, dimensiunea ecranului reprezinta 95% din dimensiunea laptopului. In alta ordine de idei, cu cat ecranul este mai mare, cu atat consumul de energie este mai mare si astfel autonomia de lucru are de suferit. Exista insa "LED Tehnology", care ajuta la un consum foarte mic de energie si se transpune in ecrane cu o grosime de 4-5 mm.

CONECTIVITATE. … si apoi nu putem fi la fel de mobili daca laptopul nu ne ofera solutii multiple de conectivitate. Deja laptopurile din generatia de astazi sunt dotate in majoritate cu placa de retea si modem, dar nu e suficient. Trebuie sa cautam cu atentie ca laptopul sa fie dotat cu o placa de retea wireless, pentru putea beneficia de o conexiune fara fir la internet (Wi-Fi), acolo unde este posibil sau, de ce nu, cu tehnologia Bluetooth pentru a putea comunica al fel de bine cu mobilul sau cu alte laptopuri.

PUTERE SI MAI MULTA… PUTERE. Daca nu suntem in continua miscare si nu ne prea intereseaza mobilitatea laptopului nostru, atunci cu siguranta ne va interesa sa avem cel mai puternic laptop. In acest caz ar trebui sa ne uitam cu atentie la urmatoarele componente ale sale: procesor, placa video, memorie si hard-disk.

PROCESORUL. Este componenta esentiala in orice calculator, cu atat mai mult intr-un laptop. Cu totii ne dorim sa avem cel mai rapid procesor sau cel mai putin apropiat de frecventele maxime existente la momentul actual, iar daca acesta este unul pe 64 de biti sau dual core, cu siguranta va fi pe placul oricarui pasionat de multimedia sau jocuri. Este bineinteles de preferat un procesor dual core pentru jocuri de ultima generatie sau functii multimedia avansate, dar un procesor normal cu o frecventa de 2.0 Ghz este arhisuficient pentru nevoile majoritatii covarsitoare a utilizatorilor. Pentru aplicatii Office este suficient un procesor de maximum 1.4 Ghz.

PLACA VIDEO. Daca esti un gamer impatimit, atunci e clar ca ai nevoie de o placa video de ultima generatie cu suficienta memorie dedicata, un minimum necesar ar fi 128 MB, dar exista suficiente solutii care doteaza sitemele asa-zise "desktop replacement" cu 512 MB dedicati, fiind chiar placi video pe PCI-Express cu chipset mobile pentru o experienta extraordinara in jocuri. Daca nu jocurile reprezinta interesul nostru si nici macar aplicatiile multimedia sofisticate, atunci ne putem multumi si cu o placa video care sa ia din memoria RAM a sistemului. Este suficient pentru a putea viziona fara probleme un film.

MEMORIA RAM. Laptopurile de acum sunt dotate cu un minim de 256 MB, care asigura o buna functionalitate atat a sistemului de operare, cat si a diferitelor aplicatii office utilizate in lucrul zilnic. Daca dorim un laptop care sa se miste mai rapid, atunci ne trebuie cel putin 512 MB sau putem urca la 1 GB in cazul sistemelor pentru gameri. Majoritatea producatorilor ne lasa liber pana la 2 GB, depinde de cat ne tine buzunarul (O memorie RAM de 512 MB, DDR2, costa in jur de 235 RON).

HARD-DISK-UL. Capacitatea de stocare a crescut atat de mult in ultimul timp, incat nici nu se mai pune problema de spatiu foarte mare pe hard-disk. Fiecare laptop este dotat cu un hard de minimum 40 GB, existand unele care ajung la 160 GB. Avem si alte solutii alternative de stocare, cum sunt hard-disk-uri externe ori memoriile flash. Capacitatea de 40 GB pentru un laptop este arhisuficienta, asta daca nu esti un mare impatimit de jocuri si ti-ar trebui un minim de 80 GB. De altfel, fiecare laptop este dotat minimum cu un CD-RW, existand astfel posibilitatea scrierii informatiei pe CD-uri ori DVD-uri.
×
Subiecte în articol: procesor laptop