Numărul tranzacţiilor de comerţ electronic a crescut în primele patru luni cu 75% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 356.141, în pofida recesiunii economice, în special pe fondul avansului companiilor de turism pe acest segment, a declarat directorul general al Romcard, Marin Mitroi.
În intervalul ianuarie-aprilie 2009, au fost efectuate 237.318 tranzacţii în lei, 116.422 în euro şi 2.401 tranzacţii în dolari. În primele patru luni ale anului trecut au fost realizate 198.354 tranzacţii
Valoarea tranzacţiilor efectuate în moneda naţională s-a ridicat la 34,95 milioane lei, în timp ce tranzacţiile în euro au totalizat 18,5 milioane euro, iar cele în dolari, peste 360.000 dolari.
"Pe fondul recesiunii economice, comerţul electronic se pare că urmează o tendinţă contradictorie, explicabilă, pe de-o parte, prin faptul că multe companii s-au orientat către e-commerce, întrucât primesc mai repede banii, iar din punct de vedere al consumatorului, oferta s-a schimbat, fiind mult mai diversificată", a declarat Mitroi la Cards Forum.
Un alt factor care a contribuit la creşterea volumului de tranzacţii l-au reprezentat companiile de turism, în special cele care comercializează bilete pentru zboruri low cost şi care şi-au mutat afacerea cu preponderenţă în segmentul online.
"Companiile de turism şi-au dublat numărul de tranzacţii şi valoarea tranzacţionată pentru că a crescut ponderea celor efectuate în euro", a declarat Mitroi citat de Mediafax.
El a arătat că tendinţa de creştere se va menţine în acest an, estimând o majorare de peste 50%, avans mai mare decât cel înregistrat anul trecut faţă de 2007.
Mitroi a menţionat că din cele circa patru milioane de carduri înrolate în sistemul 3D Secure, doar circa 18.000 de unităţi sunt activate.
Romcard lucrează de la începutul acestui an la un program denumit "Activision during shopping", care presupune activarea cardului în sistemul 3D Secure la momentul realizării unei tranzacţii. Soluţia ar putea fi implementată în maxim trei luni.
Citește pe Antena3.ro