x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Unul dintre fondatorii Microsoft dă în judecată 11 giganţi IT, inclusiv Apple, Google şi Yahoo!

Unul dintre fondatorii Microsoft dă în judecată 11 giganţi IT, inclusiv Apple, Google şi Yahoo!

29 Aug 2010   •   00:00

Compania Interval Licensing, controlată de miliardarul american Paul Allen, unul dintre fondatorii Microsoft, a deschis un proces împotriva a 11 corporaţii din domeniul IT, între care Apple, Google,Yahoo, AOL, eBay şi Facebook, pentru încălcarea de patente.

Google, Facebook şi eBay au anunţat că se vor judeca cu Interval Licensing.

Paul Allen, al 37-lea în topul celor mai bogaţi oameni din lume, potrivit publicaţiei americane Forbes, a participat la înfiinţarea Interval Research în 1992, compania având ca scop dezvoltarea de tehnologie în domeniul IT.

El acuză companiile citate în instanţă de folosirea fără licenţă a patru tehnologii din domeniul web deţinute de Interval Licensing LLC. Tehnologiile respective sunt considerate ca fiind elemente cheie în zona de e-commerce, în răsfoirea paginilor web sau a trimiterii de alerte pe internet.

AOL, Office Depot, Netflix şi OfficeMax au refuzat să comenteze, iar restul companiilor vizate nu au fost disponibile pentru comentarii.

×
Subiecte în articol: IT