x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ursulet si R&B pe mobil

Ursulet si R&B pe mobil

07 Mar 2005   •   00:00

Consumatorii din Romania incep sa fie mai interesati de wallpaper-ele color, de soneriile polifonice si, mai nou, de cele cu sunete reale. Desi pretul celor color este mai mare, iar ponderea telefoanelor cu capabilitati color si sunete polifonice este mult mai redusa, se pare ca acestea sunt preferate de abonatii telefoniei mobile.


ALEXANDRU RADESCU

PREFERINTE. Wallpaper-ele color sunt tot mai prezente in telefoane
Desi in Romania penetrarea telefoanelor cu capabilitati WAP si MMS si mai ales a clientilor care au activate aceste servicii este mult mai redusa decat in Occident, wallpa-per-ele si soneriile vandute de operatori sunt achizitionate in mod egal prin WAP si prin comanda SMS. In acelasi timp, ponderea wallpaper-elor alb-negru si soneriilor monofonice este de doar 10%. "In ceea ce priveste continutul wallpaper-urilor, in top 5 al vanzarilor din 2004 regasim imagini amuzante cu animale, adesea insotite de mesaje declarative de genul "te iubesc". De asemenea, foarte apreciate sunt si wallpaper-ele cu peisaje si imagini virtuale", ne-a declarat Oana Comanescu - Product Manager Orange.

Romantiosi, ca sa nu zicem copilarosi, sunt si abonatii Connex, de vreme ce "Ursuletul Te iubesc" a fost descarcat wallpaper de catre utilizatorii operatorului Mobifon.

SONERIA HIP-HOP. Si in cazul soneriilor, oferta este foarte variata, in top regasindu-se melodiile (si, mai ales, genurile) momentului.

"Toate genurile muzicale se regasesc in preferintele clientilor, dar cele mai vandute sonerii sunt cele asociate unor melodii apartinand topurilor europene hip hop si R & B, iar apoi urmeaza genul electronic si coloanele sonore ale unor filme cunoscute", spune oficialul Orange. In top 10 al "rivalilor" de la Connex, pe primele pozitii se afla "Kalinka" si "What’s going on", urmate de HI-Q si O-Zone.

PIATA IN CRESTERE. Aidoma operatorilor de telefonie mobila din alte zone geografice, si cei romani inregistreaza profituri in crestere in domeniul "aplicatiilor de divertisment". "Piata acestor produse este in expansiune, cu cresteri procentuale ale veniturilor de doua cifre de la o luna la alta, atat datorita cresterii numarului de clienti si a penetrarii terminalelor WAP color, cat si a interesului manifestat de clienti pentru personalizarea telefonului", apreciaza Oana Comanescu - Product Manager Orange.

Tonurile de apel pot fi descarcate pentru 0,70 USD (fara TVA) cele "monofonice", respectiv 1,25 USD pentru tonurile de apel polifonice. Logo-urile pot fi descarcate pentru 0,70 USD cele alb-negru, respectiv 1,25 USD pentru cele color.

×
Subiecte în articol: IT