x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Valoarea de piaţă a Twitter, estimată la un miliard de dolari

Valoarea de piaţă a Twitter, estimată la un miliard de dolari

17 Sep 2009   •   00:00

Twitter este pe cale să încheie un acord de finanţare care va evalua valoarea de piaţă a companiei la un miliard de dolari. Compania care operează popularul site de microblogging va realiza o majorare de capital de 50 de milioane de dolari, obţinută în schimbul a 5% din acţiuni, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de TechCrunch, site specializat în ştiri din domeniul IT.



În luna februarie, un alt acord de finanţare obţinut de Twitter evalua compania la circa 250 milioane de dolari, potrivit TechCrunch, informează Mediafax.

Twitter, care a ajuns în iunie la 44,5 milioane de vizitatori din întreaga lume, în urcare de 15 ori faţă de perioada similară a anului trecut, încearcă să demonstreze investitorilor că derulează afaceri viabile, profitabile, şi că ar putea să realizeze, la un moment dat, o ofertă publică iniţială sau o vânzare către un investitor privat, notează Reuters.

Compania a modificat săptămâna trecută termenii de utilizare pentru a putea introduce reclame pe site. Unii analişti consideră că Twitter ar putea încerca să afişeze mesaje publicitare "tematice" ataşase serviciilor de căutare, similar cu metoda folosită de Google.

Utilizatorii Twitter postează mesaje de maximum 140 de caractere, citite de vizitatori denumiţi "followers" (adepţi). Vizitatorii pot căuta cele mai recente postări despre subiectele care îî interesează, serviciu considerat, în unele cercuri media, mai eficient decât motorul de căutare al Google, care nu afişează neapărat cele mai recente informaţii apărute pe internet.

Directorul general al Google, Eric Schmidt, a calificat Twitter drept "emailul săracului", dar cofondatorul siteului de microblogging Biz Stone a declarat că oportunitatea de a "lucra cu Google" ar fi binevenită, potrivit Reuters.

×
Subiecte în articol: internet