x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Vânzările IT au scăzut cu 33%

Vânzările IT au scăzut cu 33%

19 Mai 2009   •   00:00

Piaţa românească a bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut în primul trimestru cu 33,4% comparativ cu acelaşi trimestru din 2008, ajungând la 356 de milioane de euro.



Sectorul IT din România a înregistrat o valoare de 129 de milioane de euro, în scădere cu 34,3% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului GfK Temax România. Acest declin a fost cauzat, în parte, de scăderea vânzărilor de monitoare şi calculatoare desktop.

Notebook-urile au fost cel mai puţin influenţate de criză, datorită cererii în creştere de laptopuri cu preţ mic şi au reuşit să îşi păstreze evoluţia bună şi în condiţiile dificile de piaţă. În primul trimestru din 2009, piaţa telecom a înregistrat o valoare de 64 de milioane de euro, adică o scădere de 26,7% comparativ cu 2008.

Declinul vânzărilor telefoanelor mobile tradiţionale a fost compensat, în parte, de puternica performanţă a telefoanelor smartphone. Piaţa de electronice a totalizat 59 de milioane de euro. Tendinţa negativă, deja vizibilă pentru toate categoriile de produse electronice monitorizate în trimestrul IV din 2008, a afectat şi tabloul general în primul trimestru din 2009. Aproximativ două treimi din cheltuielile cu produsele electronice au fost folosite pentru achiziţionarea de televizoare cu plasmă şi LCD.

Electrocasnicele mari, electronicele de larg consum au arătat şi ele scăderi mai accentuate, pierzând 35,9%, respectiv 34,4%. Sectorul foto şi cel de echipamente de birou au întunecat şi mai mult tabloul de ansamblu, vânzările înregistrând scăderi semnificative: 41,5% şi 44,9%. În zona foto, piaţa a fost de doar 7 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: IT