Telemobil, operatorul reţelei de telefonie mobilă Zapp, a finalizat lucrările pentru serviciile 3G în 15 din cele 19 oraşe care vor avea acoperire pînă la sfîrşitul lunii iunie din acest an. Zapp a cîştigat licenţa pentru dezvoltarea unei reţele 3G în anul 2006, iar lansarea serviciilor comerciale a fost programată pentru toamna anului 2008.

Cele 15 oraşe unde au fost finalizate lucrările de acoperire 3G sunt Braşov, Brăila, Sibiu, Arad, Bacău, Satu Mare, Baia Mare, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Galaţi, Târgu Mureş, Timişoara, Cluj Napoca şi Piteşti. Aceste servicii urmează să fie disponibile şi în Bucureşti, Iaşi, Buzău şi Oradea.
Telemobil avea 500.000 de clienţi în iulie 2007, conform reprezentanţilor companiei.
Citește pe Antena3.ro