RIM este în ton cu moda, aducând utilizatorilor primul Blackberry cu ecran sensibil la atingere (touch), dar cu o găselniţă discutabilă: "SurePress".
Deşi destul de robust, noul telefon de la RIM se încadrează în linia "urmaşilor iPhone", cu materiale de calitate, tastatură virtuală, accelerometru, ecran de 3,25 inci, procesor puternic (624 MHz). Dar telefonul nu are WLAN, ceea ce, mie, ca utilizator al telefoniei mobile în anul de graţie 2009, mi se pare inacceptabil. Sigur, nu are nici radio FM, dar nici iPhone nu are. Nici bliţ adevărat pentru camera foto, dar nu e nici aici singurul. Nu-i un fulg, cântăreşte 155 de grame, are o grosime de 14 milimetri, dar nu este chiar dificil de manipulat. Ba chiar atrage, la prima vedere. Are o cameră foto de 3,15 MP, cu geo-tagging şi stabilizare de imagine, ceea ce este mulţumitor. Totuşi, avem de-a face cu un smartphone, deci mai importante sunt alte caracteristici. Şi una dintre ele este durata bateriei, căci ne vom gândi cu toţii la ce resurse consumă ecranul generos şi procesorul puternic: 1.400 mAh, un acumulator cu capacitate mare, dar care, la o utilizare intensă, atât în convorbire, cât şi pentru mesagerie şi internet, nu ţine mai mult de o zi jumătate. Pentru cei care au ceva măsură în consum, bateria este chiar mulţumitoare, având o durată de viaţă de minimum două zile jumătate. O notă bună pentru producător este faptul că, deşi se află la primul său touch, a reuşit să doteze telefonul cu o interfaţă grafică optimizată pentru utilizarea manuală, fără ajutorul unui stylus, care nici măcar nu este inclus.
DISCUTABIL. Producătorul se laudă cu funcţia "SurePress", care îşi propune rezolvarea unei belele clasice: apăsarea din greşeală a unei taste virtuale, pe ecranul touch. Cum o rezolvă? La prima atingere a tastei de pe ecran, aceasta se luminează. Dacă este cea corectă, trebuie să apeşi pe ecran. Dacă nu, ai timp să te corectezi şi să apeşi ce trebuie. Teoretic, bun. Practic, o aiureală pentru un telefon dedicat mailurilor. Este obositor să tot mişti degetul şi să apeşi de două ori mai mult decât normal, doar pentru a evita greşelile. În fond, dacă ai greşit, la toate celelalte telefoane poţi şterge şi basta, fără atâtea mişcări.
MENIU PRIETENOS. Este un telefon uşor de manevrat, cu un meniu cu care te acomodezi uşor, chiar dacă ai pentru prima oară în mână un Blackberry, cum a fost cazul meu. M-au impresionat culorile şi luminozitatea, aproape că m-a cucerit cu ele, aşa cum a făcut-o la vremea lui iPhone 3G. Şi mi-a mai plăcut ceva: tastatura QWERTY care ţi se etalează în modul landscape, uşor de folosit când este vorba despre scrierea mesajelor. La capitolul multimedia, Storm stă bine. Documentele video rulează bine pe ecranul generos şi sunt de o claritate perfectă, media player-ul este şi el performant, rulând diverse formate audio.
Caracteristici
Memoria internă a lui Storm este de 1GB, putând fi extinsă cu ajutorul unui card microSDHC de până la 16GB.
Telefonul are în dotare şi un GPS, cu A-GPS. GPS-ul se poate folosi cu aplicaţia proprie de navigare făcuta de BlackBerry, sau cu Google Maps, neinteresant pentru România. Blackberry Maps permite trimiterea datelor privind localizarea via e-mail sau SMS.
Storm se poate conecta la internet prin GPRS, EDGE, 3G sau HSDPA.
Conectarea la computer se face prin cablu microUSB sau Bluetooth Camera foto are 3,15 MP cu autofocus, led
Jack audio standard, de 3,5 mm
Calitatea audio este excelentă
Bateria este Li-Ion, 1.400 mAh
Citește pe Antena3.ro