Folk You a însemnat mereu pentru formaţia noastră un moment special. Pentru mine personal a însemnat posibilitatea de a mă întoarce într-o Vamă Veche numai a mea. Să închizi ochii şi să cânţi unor mii de oameni aşezaţi pe nisip. Să mai sufle şi vântul, aşa, de nicăieri. Mai e şi eterna dragoste pentru Pittiş şi moştenirea lui. Apoi sunt Ediţiile de Colecţie ale Jurnalului. Cea cu Vama Veche, pe care am avut atâta nevoie s-o ating, ca un fel de confirmare că am făcut ceva în muzică. Aşa subţire şi efemeră, hârtia aia imprimată cu povestea noastră a contat mai mult decât o statuie turnată în bronz. “ Noodles, la un moment dat în viaţă nu ne rămân decât amintirile... dacă vrei să le mai ai, nu ieşi pe uşa aceea...”, îi spune Deborah lui Nooodles (Robert de Niro) în “Once upon a time in America”. Jurnalul a fabricat câteva amintiri frumoase...
Tudor Chirilă,
actor, compozitor, interpret de muzică
Citește pe Antena3.ro


