“Cânt de când eram mică. Dar eram foarte timidă. Mama îmi zicea să cânt cântecul Mării Toderii, o femeie din sat...Cântam la colţul casei, acolo mă ascundeam să nu mă vadă nimeni. Şi îmi puneam şi o pătură pe mine", spunea Florica Ungur în cadrul unui interviu.
Nu şi-a propus niciodată să cânte pentru a avea succes, ci pentru a mângâia sufletul celor care au izvodit cântarea. A înregistrat primul disc Electrecord în anul 1970, la vârsta de 31 de ani. A mai înregistrat înca nouă discuri, cinci casete audio şi un CD.
A colaborat cu mari orchestre, ansambluri şi dirijori, a participat ca invitată la cele mai mari festivaluri de folclor din ţară şi din străinatate, a avut emisiuni şi înregistrări la toate posturile nationale de televiziune şi şi-a exprimat crezul artistic şi respectul pentru valorile cântecului popular în diverse articole.
"Florica Ungur, cea care, în viața de toate zilele, îi apropie pe elevi de opera lui Cicero, Horațiu sau Tacit, a înțeles bine că succesul muzicii populare își are lăcașul în vatra din care aceasta a izvorât, a înțeles și mai bine că numai fidelitatea interpretării are virtual în sine ineditul, de care cei mai mulți interpreți ai zilelor noastre s-au îndepărtat cam binișor." (Opinia Studenţească, Iaşi)
“Mari interpreţi de folclor” este o colecţie-tezaur, realizată de binecunoscuta promotoare a cântecului popular românesc şi realizatoare a emisiunii de televiziune Tezaur Folcloric, Marioara Murărescu.
Seria “Mari interpreţi de folclor” cuprinde opt volume, cărţi însoţite de câte un CD audio şi reuneşte o serie de artişti valoroşi ai cântecului popular românesc: Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Drăgan Muntean, Elena Roizen, Valeria Peter Predescu, Florica Ungur, Maria Răchiteanu Voicescu, Ion Cristoreanu.
Citește pe Antena3.ro