Luni, 2 decembrie, apare cel de-al şaptelea volum al colecţiei Mari interpreţi de folclor, Maria Răchiţeanu Voicescu.
Născută pe plaiuri mehedinţene, această fiică din neam de boier, de preoţi de odinioară, înaltă, înaltă, pentru unii nefiresc de înaltă, cu trăsături frumoase, frumos sprâncenată şi cu un glas extraordinar de cristalin, avea ceva extraordinar: puterea de a crea. Ea nu s-a mulţumit doar să culeagă cântece, să ia o vorbă de colo, o vorbă de colea, ea a creat, ea şi-a spus povestea ei; cântecul ei este fără doar şi poate, povestea ei.
Maria Răchiţeanu Voicescu a cântat, a avut doruri şi dureri. Asta a fost viaţa unui artist care a dăruit melodiile mehedinţene tuturor iubitorilor de folclor, rămânând în inimile lor, pentru totdeauna, “domniţa cântecului mehedinţean”.
“Mari interpreţi de folclor” este o colecţie-tezaur, realizată de binecunoscuta promotoare a cântecului popular românesc şi realizatoare a emisiunii de televiziune Tezaur Folcloric, Marioara Murărescu.
Seria “Mari interpreţi de folclor” cuprinde opt volume, cărţi însoţite de câte un CD audio şi reuneşte o serie de artişti valoroşi ai cântecului popular românesc: Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Drăgan Muntean, Elena Roizen, Valeria Peter Predescu, Florica Ungur, Maria Răchiteanu Voicescu, Ion Cristoreanu.