Vladimir Horowitz , un pianist de o faimă şi anvergură legendară

Marţi, 4 februarie, apare împreună cu Jurnalul Naţional cel de-al optulea volum al colecţiei “Mari pianişti”, Vladimir Horowitz.
S-a născut la Kiev, în Ucraina. Mama sa, ea însăşi pianist profesionist, i-a dat primele lecţii de pian şi a fost prima care a descoperit talentul său extraordinar. Mai târziu a studiat la Conservatorul din Kiev. Prima sa apariţie publică a fost un recital la Kiev, pe 30 mai 1920, iar în 1922 a dat o serie de concerte la Kharkov pentru care a fost plătit cu hrană şi haine. Deşi Rusia nu îşi revenise încă după revoluţia de la 1917, Horowitz a avut mai multe turnee în marile oraşe, ca Moscova, Leningrad şi Kiev- marcând începutul unei cariere spectaculoase şi consecvente.

Prima sa apariţie internaţională a venit odată cu prima sa vizită la Berlin, curând după aceea urmat de concerte la Paris, Londra şi New York. Viitoarele sale apariţii din Statele Unite ale Americii, consolidându-i reputaţia de virtuos, iar ţara care va deveni casa sa adoptivă, îl va îmbrăţişa cu dragoste. A fost invitat la Casa Albă prenru a cânta pentru preşedintele Hoover în 1931. În 1933 se căsătoreşte cu Wanda Toscanini – fiica faimosului dirijor Arturo Toscanini, care apoi va dirija concertele pentru pian ale lui Beethoven pe care Horowitz le va da împreună cu Orchestra Filarmonică din New York. Horowitz se va stabili definitiv în America în 1940 şi va obţine cetăţenia în 1944.

Wanda Toscanini şi-a asumat cu blândeţe îngrijirea soţului său, fragil atât din punct de vedere psihic, cât şi emoţional. Confruntat deseori cu o iraţională frică de eşec, Horowitz consideră că viaţa în turnee îi afectează echilibrul. S-a retras de multe ori din viaţa concertistică de-a lungul vieţii sale şi a apărut farte rar după 1970. Atunci când Horowitz programa un concert, era nevoie de forţa de convingere a soţiei şi prietenilor pentru a-l împiedica să-l anuleze în ultimul moment. Sâcâitoarea şi, de multe ori, copleşitoarea sa insecuritate l-au determinat să apeleze la terapia de şoc, care, deşi a dat rezultate, nu a scăpat niciodată de anxietate atunci când performa în public. Singura excepţie de la această regulă a fost atunci când a apărut pe scenă ca acompaniator al altui artist cum ar fi baritonul Dietrich Fischer-Dieskau, violoncelistul Mstislav Rostropovich sau violonistul Isaac Stern. Din cauza deselor absenţe din viaţa concertistică, popularitatea lui Horowitz a fost mai degrabă susţinută de înregistrările sale. Turul a devenit un eveniment politic major, coincizând cu o nouă perioadă de îmbunătăţire a relaţiilor dintre Statele Unite si Uniunea Sovietică, pianistul rezonând puternic cu publicul rus. Revitalizat de acest tur, Horowitz semnează un nou contract cu Sony, contract ce prevedea ca înregistrările să se facă la el acasă, la pianul său preferat. A făcut ultima astfel de înregistrare pe 1 noiembrie 1989; pe 5 noiembrie moare de un atac de cord masiv.

Colecţia “Mari pianişti”, cuprinde 18 CD-uri cu interpretări de excepţie ale unor nume marcante ale muzicii clasice: Serghei Rahmaninov, Arturo Benedetti Michelangeli, Friedrich Gulda, Maurizio Pollini, Glenn Gould, Arthur Rubinstein, Sviatoslav Richter, Vladimir Horowitz, Alfred Brendel, Wilhelm Backhaus, Dinu Lipatti, Edwin Fischer, Martha Argerich, Vladimir Ashkenazy, Rudolf Serkin, Clara Haskil, Alfred Cortot, Daniel Barenboim.

Pentru cei ce doresc să colecţioneze aceste minunate discuri, pe parcursul proiectului le vor fi oferite gratuit trei cutii  cu un design special (împreună cu primul, al şaptelea şi al treisprezecelea volum), în fiecare putând fi păstrate câte şase CD-uri.