Magia

Orice început este greu. Şi începutul unui articol este greu de scris. Te afli în faţa unui munte de informaţii pe care trebuie să-l escaladezi. Să găseşti cărarea cea mai bună pentru a ajunge în vârf. Cei care te urmăresc trebuie să se bucure de traseul pe care l-ai ales. Altfel, n-are rost să-l parcurgi. De această dată voi urca, avântându-mă prin hăţişurile magiei sau vrăjitoriei. Este un drum pe care oamenii îl parcurg cu teamă, un drum care a dat fiori la fiecare pas, din cele mai vechi timpuri.

Magia era prezentă în Antichitate la egipteni, asirobabilonieni, fenicieni etc. În acea perioadă, cei cu puteri magice erau persoane importante la curţile regilor. Religia însă condamna magiile. În Palestina, evreii interziceau astfel de practici. Vrăjitorii erau omorâţi cu pietre. Mai târziu, şi Inchiziţia condamna actul magiei. Cu toate acestea, slujbele bisericeşti cuprind unele practici ale vechii magii. Totuşi, există o diferenţă între ele, magia constrânge lumea spirituală, pe când religia roagă.

Magia care foloseşte energiile benefice a fost considerată magie albă, iar cea care se bazează pe energii malefice a fost numită magie neagră. Magia neagră foloseşte forţa răului împotriva forţei binelui.
În practica magiei se evidenţiază două aspecte, unul exoteric şi altul esoteric. Primul constituie partea ei materială, cea vizibilă (scrieri, simboluri, obiecte), iar cea de-a doua defineşte partea rituală, invizibilă, pe care o stăpânesc iniţiaţii (filosofia simbolurilor, a scrierii).

De exemplu, la piramidă se regăsesc mai multe semnificaţii magice esoterice. Pătratul de la bază este interpretat a reprezenta cele patru puncte cardinale, cele patru anotimpuri, tetragrama magică, cele patru extremităţi ale crucii creştine. Faţa piramidei are trei laturi, ce reprezintă cele trei elemente de bază ale Universului: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Trei laturi a câte patru feţe fac 12, adică 12 ore din zi, 12 ore din noapte, 12 luni ale anului, 12 zodii. La Sfinx există capul, corpul, picioarele (ghearele) şi aripile. Ele reprezintă cele patru devize ale magiei: a şti, a tăcea, a voi, a îndrăzni.

Actul magiei este format din materia aleasă pentru exercitarea acţiunii (ritualului) şi tehnica sau ritualul folosit. Materia poate fi întregul ce urmează a fi vrăjit - fiinţă sau obiect, ori părţi din acest întreg - unghii, păr, sânge etc. Întregul poate fi şi substituit cu ceva similar, cum ar fi umbra sau păpuşa de ceară, ori poate fi înlocuit cu ceva simbolic, ca îmbrăcăminte, batiste, lenjerie. Ritualul urmează a fi făcut prin acţiuni reale, identice (un cuţit înfipt în păpuşă) sau simbolice (un cui, o aşchie sau un ac înfipte în păpuşă, un vas care este spart, reprezentând capul celui vrăjit).

În magie, un rol foarte important îl are telepatia, folosită în sugestionare, de la emiţător (vrăjitor) către receptor (vrăjit). Autosugestia poate avea şi ea o mare influenţă asupra celui vrăjit, fiind ca o armă de apărare împotriva vrăjilor, dar poate funcţiona şi cu efect malefic asupra acestuia, în funcţie de modul lui de gândire. De exemplu, dacă în stare de hipnoză se sugerează că braţul unei persoane atinge un fier înroşit, pe piele, în locul respectiv, apare o arsură, cu toate că pielea a fost atinsă doar cu un creion.

Psihicul poate influenţa temperatura corpului, tensiunea arterială, în general funcţiile şi structurile organismului. Un yogin poate declanşa în corp o moarte aparentă, reducându-şi tensiunea arterială la 0, ca şi pulsul, respiraţia, şi putând fi îngropat o perioadă de timp pe care şi-a propus-o, pentru ca la dezgropare să-şi readucă la normalitate funcţiile vitale.

Un grup de prieteni a efectuat un experiment. Lucrau în birouri diferite. Aceştia s-au înţeles ca atunci când un anumit coleg va intra în biroul fiecăruia dintre ei, să-i spună că arată rău şi că ar fi galben la faţă, întrebându-l dacă cumva este bolnav. În final, respectivul s-a retras în biroul său, şi galben la faţă, fără vlagă, a fost găsit stând cu capul pe birou. Sugestia sau autosugestia reprezintă motorul acţiunilor şi la bine, şi la rău.

Prin telepatie se poate transmite, de la orice distanţă, sugestia de îmbolnăvire, nesomn, agitaţie, dezorientare în activitate şi în spaţiu, frica de operaţie, de eşec, atac de panică, pierderea cunoştinţei, îndemn la sinucidere.

Mesajul telepatic, transmis de la cel care-l generează către subconştientul celui căruia i se adresează, poate produce, la cel din urmă, boli fizice şi psihice. Subconştientul reacţionează la comandă personală, care poate fi făcută conştient sau inconştient. Astfel, când apar gânduri negative, ce pot fi ale noastre sau induse de alţii, acestea trebuie eliminate, răul trebuie tăiat de la rădăcină. Ele vor putea fi anihilate prin gânduri pozitive, însă totul se va face cu încredere, fără nici o îndoială, căci de ce ţi-e frică nu scapi. Credinţa puternică în propria persoană aduce ajutorul forţelor din afara noastră.

Faptul că subconştientul este subordonatul care execută ordinele, dorinţele generate de mintea noastră duce la ideea că mentalul este poarta de acces către subconştient. Gândul este sămânţa care, hrănită de subconştient, va produce fructul.

Este adevărat că forţa răului reacţionează numai la solicitările minţii. Procentul de folosire al creierului creşte cu dinamismul, credinţa şi fermitatea gândirii. Îmbolnăvirea transmisă telepatic, prin sugestie sau autosugestie, la fel ca şi vindecarea, se face prin puterea gândului, care dinamizează subconştientul.




Puterea unui gând este amplificată de vizualizarea mentală, timpul de gândire şi intensitatea concentrării. O imagine precisă, intensă este cu mult superioară uneia descrisă în cuvinte. Momentul celei mai intense concentrări, pentru realizarea unui gând, este cel din starea de semisomn, între veghe şi somn. Atunci se produce în creier generarea de unde alfa, cu frecvenţele cuprinse între 7 şi 14 Hz, la frecvenţa de 10 Hz făcându-se deschiderea porţii între emisfera corespunzătoare vieţii materiale şi emisfera corespunzătoare intuiţiei.

O persoană fără defecte, imaginată de o altă persoană ca având defecte, vicii, prin puterea minţii acesteia din urmă se poate transmite acest mesaj, din starea alfa a creierului, realizându-se astfel schimbarea. Şi în cazul blestemelor există acelaşi mecanism folosit în magia neagră.

Acţiunile magiei se fac, din considerentele de mai sus, mai ales noaptea, când este perioada somnului. Atunci, în starea de somn, corpul astral părăseşte corpul fizic şi cel eteric, de care rămâne legat doar printr-un aşa-zis cordon ombilical.

Col. Albert de Rochas a făcut un experiment. A încercat să amprenteze corpul eteric al un unei persoane pe obiecte, prin contact direct cu acesta. Apoi a observat că intervenţia în amprentă realizează efecte în corpul eteric şi apoi vizibile în cel fizic. Pentru aceasta a folosit diverse obiecte: materiale grase, ceară, plăci foto.

Pe ele a înmagazinat vibraţiile etericului uman şi a observat că lucrând cu amprenta etericului este ca şi cum ar lucra cu corpul fizic respectiv. O placă fotografică a fost aşezată în contact cu o persoană aflată în stare de veghe (când corpul astral se află alături de cel fizic). Apoi a făcut acelaşi lucru când persoana era uşor adormită (când corpul astral începe detaşarea de fizic).

A treia acţiune a fost făcută identic, dar când acea persoană era adormită profund, prin hipnoză (când corpul astral este detaşat de fizic). Cele trei imagini foto au fost zgâriate, pe rând, cu un ac, pe suprafaţa care reprezenta mâna subiectului. La primele două fotografii zgâriate, persoana nu a reacţionat, dar la cea de-a treia, acţiunea a produs o stare de leşin acesteia. La trezire, acea persoană prezenta pe mână semne de zgârieturi identice cu cele de pe fotografie. S-a mai observat că de câte ori era atinsă imaginea fotografică, subiectul simţea ca şi cum ar fi atins de cineva.

Acest fenomen stă la baza unei alte metode de exercitare a magiei, prima fiind metoda telepatică. Un al treilea mod şi cel mai evoluat, de realizare a magiei, este cel bazat pe accesarea spiritelor unor persoane decedate. Ritualul, în acest caz, este asemănător cu spiritismul, însă acţiunea este desfăşurată, folosindu-se spirite satanice, malefice. Folosirea acestor energii, din afara materiei, creează posibilitatea prezenţei fenomenului de materializare.

Această formă de magie neagră se realizează prin aşa-numitele Conjuraţiuni prin care omul forţează un spirit al unui mort să i se subordoneze, executând toate acţiunile care i-au fost comandate. Înainte de a se apuca de acest ritual, vrăjitorul îşi curăţă corpul şi sufletul prin spălare, post şi rugăciune. Descrie apoi un cerc cu diametrul de 1,5 metri, în jurul său, folosind o bucată de cretă sfinţită sau un cărbune sfinţit. Creta este sfinţită prin aşezarea ei sub faţa care acoperă altarul în timpul Liturghiei, iar cărbunele este considerat sfinţit, fiind făcut din lemn de cruce sfinţită.

Bucata de lemn este luată dimineaţa, de la o cruce din cimitir, atunci când la biserică se face Sfânta Liturghie şi se arde acasă, într-un foc de lemne, până ce bucata de cruce devine cărbune. În cercul trasat cu acest cărbune stă cel care face magia, fiind protejat în acest fel de acţiunea malefică a spiritului invocat. În ritual se foloseşte o baghetă magică, realizată dintr-o creangă de alun sălbatic, neroditor.

Aceasta are forma literei Y şi este luată din pădure dimineaţa, la răsărit. Apoi, se prinde pe vârful ei un cuţit cu lama din oţel, care este îndreptată către spirit în timpul ritualului. În cerc se mai pun apă sfinţită, busuioc sfinţit şi o lumânare de Paşti, ce se aprinde în cazul în care spiritul devine periculos. Părăsirea cercului în timpul ritualului poate produce moartea persoanei respective.

Drept răsplată este aruncat spiritului un obiect, ce n-a atins corpul celui care face magia, de obicei este aruncat un ban. Chemarea spiritului se face folosind un text magic, pe care nu este cazul să-l expun. Spiritul respectiv îndeplineşte apoi misiunea încredinţată, prin intervenţia malefică asupra persoanei vizate. Acesta este unul dintre multele ritualuri care se folosesc în magia neagră.

La aceste ritualuri magice se mai folosesc substanţe odorizante ca: parfumul de mosc, fumul de tămâie, smirnă. Ele sunt folosite şi de biserică, atunci când se fac slujbe pentru ridicarea spiritului (astralului) către Sfera Divină. Slujba cuprinde practici ale vechilor magii. Sfânta Liturghie este chiar aceeaşi cu a vechilor magi ai templelor egiptene.

Istoria cunoaşte multe exemple de magie neagră, devenite deja legende. Majoritatea oamenilor este sceptică atunci când se vorbeşte despre vrăjitorie, şi acest lucru se întâmplă din lipsa unei informări serioase.

Acest articol nu se vrea a fi, în nici un caz, un îndemn la folosirea acestor practici, fie ele şi de magie albă.
Să nu încercăm să înţelegem pentru a crede, ci să credem pentru a înţelege, căci fără credinţă nu vom înţelege.