x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Noi paşi în Theta Healing

Noi paşi în Theta Healing

de Romulus Popescu    |    19 Ian 2013   •   00:28
Noi paşi în Theta Healing
Sursa foto: Thinkstock

Pentru a putea ajunge la înţelegerea şi practicarea sistemului Theta Healing, propus de Vianna Stibal pentru tratarea afecţiunilor, este necesară parcurgerea a încă unor paşi, cu ajutorul cărora se ajunge, în primul rând, la cunoaşterea adevăratelor calităţi ale fiinţei umane.

După descrierea importanţei puterii cuvintelor şi a gândurilor, precum şi a undelor cerebrale, am ajuns la etalarea simţurilor paranormale sau psi, importante în Theta Healing.

Vianna afirmă că: “Pentru ca mintea să păstreze o stare Theta de meditaţie profundă, toate simţurile paranormale (psi) şi chakrele trebuie să fie unite prin ceea ce anticii numeau energia sau şarpele “Kundalini”. Există diferite simţuri intuitive care sunt active în mod inerent la mulţi oameni, iar la alţii sunt încă adormite, aşteptând să fie trezite. Mulţi oameni au aceste simţuri intuitive îngropate sub straturi ale sistemelor de convingeri. În starea Theta aceste simţuri paranormale sunt trezite şi reunite pentru a se topi într-o conştiinţă care este trimisă să-L caute pe Dumnezeu”.

Apoi sunt explicate pe rând empatia sau simţul empatic, clarvederea sau simţul clarvederii, claraudiţia sau simţul claraudiţiei, profeţia sau simţul profetic.

Cu ajutorul simţului empatic, localizat în plexul solar, între coaste şi stomac, se pot simţi sentimentele/senzaţiile altei persoane. Acest fenomen are loc “prin proiectarea câmpului personal la nivel instinctual sau prin conectarea la sentimentul/senzaţia pe care o simte persoana respectivă... De asemenea, simţul empatic ne permite să ştim instantaneu cum se simt ceilalţi atunci când intrăm într-o încăpere, dacă le face sau nu plăcere prezenţa noastră”.

În simţul clarvederii omul se poate folosi de cel de-al treilea ochi. Este capacitatea de a vedea obiecte sau evenimente care nu sunt percepute cu simţurile obişnuite, ci cu ochii minţii. Clarvăzătorul poate “vedea” în interiorul corpului. Citirea este, de obicei, corectă pentru “aici şi acum”. “Se va vedea viitorul prin intermediul celor mai mari temeri şi dorinţe ale acestei persoane... De exemplu, cineva s-ar putea să se teamă că are cancer răspândit în tot corpul. Când omul foloseşte intuitiv doar al treilea ochi este posibil să citească acea temere, în locul adevărului.”

Simţul claraudiţiei reprezintă capacitatea de a auzi sunete şi cuvinte neauzite în mod normal. Acest simţ “este localizat deasupra urechilor... Este simţul care ne va permite să auzim îngerii păzitori, precum şi alte mesaje”. De exemplu, simţim că cineva ne spune “Stop! Nu trece strada!”. Percepţia se face sub forma unui gând sau sub forma unei vibraţii înconjurătoare.

Simţul profetic “este capacitatea de a percepe sau de a dezvălui viitorul cu siguranţă, folosind inspiraţia Divină. Prin crearea unei conexiuni cu Divinul, devenim profetici. Prin puterea profetică învăţăm să combinăm toate simţurile paranormale pentru a accesa undele cerebrale Theta pure”. Acest simţ se iniţiază prin activarea, cu ajutorul conştiintei, a chakrei de deasupra capului, Chakra Profetică, după cum i se mai spune.

Chakrele sunt centrii energetici ce se găsesc de-a lungul coloanei vertebrale. “Fiecare dintre aceşti centri energetici se corelează cu ganglionii nervoşi principali care pornesc din coloană. Simţurile paranormale se află în aceste vârtejuri (vortexuri) energetice”. Acestea nu sunt materiale, ci sunt elemente ale corpului aurei. Legătura între toate chakrele este făcută prin aşa-zisul Şarpe Kundalini. Când conexiunea energetică dintre chakre este totală, persoana intuitivă este trezită cu o nouă iluminare.

“Shakti”, energia feminină se află la baza coloanei vertebrale. Ea urcă prin corp, deschizând fiecare chakră şi se contopeşte cu “Shiva”, esenţa masculină aflată în chakra ultimă, Sahasrara.

“Starea mentală Theta se obţine atunci când ne trimitem conştiinţa să se conecteze la Creator, cu obiective precise, cum ar fi citirea şi vindecarea”. Cea mai importantă, însă, este chakra Coroanei, fiind în Theta Healing “poarta către adevărul Creatorului”.

“Conceptul de liber arbitru ne deschide potenţialul de utilizare a capacităţilor inerente, dar şi de cocreaţie cu Atoatecreatorul... În Theta Healing folosim Liberul Arbitru pentru a conecta aspectele interioare şi exterioare ale Divinităţii din lăuntrul nostru la cele din exteriorul nostru... În timp ce trăim această viaţă, ni se dau ocazii să ne creăm propriile noastre poteci pentru a ne găsi calea. Existenţa noastră poate fi percepută ca un frumos proces de învăţare şi de explorare fizică, mentală şi spirituale.”

În Starea Theta devenim una cu Creatorul şi suntem martori. Mintea umană nu acceptă ceva ca fiind real până ce nu devine o imagine vie, o viziune. De aceea este importantă dezvoltarea vizualizării. Locul în care se face vizualizarea este acelaşi cu locul în care vedem amintirile. “Nouăzeci la sută din informaţiile pe care le primeşte creierul sunt de natură vizuală şi cel puţin jumătate din amintirile stocate sunt tot vizuale. Noi ne planificăm şi ne conducem viaţa în funcţie de ceea ce vedem cu ochii minţii. Vizualizăm încontinuu, fie că ne dăm seama sau nu”.

Când aşteptăm ca viziunile să devină realitate, are loc un act de creaţie. Crearea realităţii prin viziune este un proces natural folosit inconştient.     Imaginea pe care o vedem cu ochii minţii a unui peisaj sau a unor evenimente din trecut, de exemplu, este vizualizată exact în acelaşi loc unde este vizualizat interiorul corpului prin Theta Healing. Prin dezvoltarea vizualizării, se vor amplifica toate capacităţile intuitive. Atunci, toate fenomenele explicate se vor dezvolta şi sincroniza reciproc.

Se recomandă ca să se execute citiri prin vizualizare după familiarizarea cu anatomia corpului uman, pentru o mai mare exactitate a rezultatului.

La primele vizualizări va exista senzaţia că totul se întâmplă în imaginaţie, dar imaginaţia foloseşte subconştientul şi undele Theta. “Mintea subconştientă guvernează memoria, senzaţiile şi sentimentele, iar mintea conştientă ia deciziile”.

După aceşti câţiva paşi, ne vom plimba pe aleile sistemului practic de tratare Theta Healing, al Viannei Healing.

×
Subiecte în articol: theta healing