La cîteva zile după miracolul Învierii lui Iisus Hristos, mai precis în perioada 2-4 mai 2008, va avea loc la Predeal primul Congres Internaţional de Parapsihologie din România. Putem merge mai departe cu aprecierile, afirmînd că Iisus poate fi considerat cel mai mare parapsiholog al omenirii, prin minunile pe care le-a făcut, minuni care în limbajul paranormalului se numesc fenomene parapsihologice.
Filozofia existenţei pe care a propăvăduit-o Hristos este radical opusă celei de pînă atunci, astfel încît “dinte pentru dinte, ochi pentru ochi” s-a transformat în “ dacă cineva îţi dă o palmă, întoarce şi celălalt obraz”. Mulţi ar spune: “De ce să întorc şi celălalt obraz în loc să ripostez?”. Problema trebuie pusă altfel. Cînd cineva îţi dă o palmă, dacă întorci şi celălalt obraz, dezarmezi adversarul, căci acesta, cînd îţi dă o palmă, se pregăteşte de luptă. Nerăspunzînd la provocare, îl surprinzi şi-l tulburi. Este un dicton care spune: “ o luptă nepurtată este o luptă cîştigată”. De fapt, trebuie să găseşti o strategie cu ajutorul căreia să poţi cîştiga bătălia fără luptă, căci în orice luptă purtată, la sfîrşit ambele tabere au pierderi indiferent cine cîştigă.
Revenind la persoanele care au puteri paranormale, puterile lor sînt alimentate de marea Putere Universală la care au acces prin racordarea minţii lor la aceasta. Este ca atunci cînd, pe înserat, apăsînd pe un simplu buton, poţi aprinde luminile într-un întreg oraş.
Toma Necredinciosul
Citind aceste rînduri, mulţi sceptici vor afirma că paranormalii sînt “oameni care bat cîmpii”. Cei fără credinţă reprezintă personajul biblic Toma Necredinciosul, care nu s-a convins că Iisus a înviat decît după ce i-a atins trupul.
Congrese similare celui organizat la Predeal, explozia informaţională legată de acest domeniu precum şi numărul din ce în ce mai mare al persoanelor care-l practică vor micşora cu siguranţă numărul de “ Toma necredinciosul”, întărind totodată rîndurile celor care cresc spiritual.
În multe ţări civilizate, institute de cercetări pentru fenomene paranormale sînt deja cu tradiţie.
Invitaţii la congres acoperă prin capacităţile lor gama celor trei tipuri de fenomene parapsihologice: de percepţie extrasenzorială prin clarviziune, premoniţie, retrocogniţie, radiestezie; de psihochinezie prin vindecări miraculoase; sau de experienţe din preajma morţii, prin fenomene legate de spirite după moartea corpului.
Aşa cum astăzi se vorbeşte despre Rasputin, Nostradamus, Djuna nu este exclus ca pe viitor să se facă auzite şi alte nume care vor fi amintite alături de acestea.
Rasputin, Nostradamus, Djuna...
Rasputin, antrenat în domeniul paranormalului în Siberia, era în Rusia ţaristă singurul care îl putea trata cu rezultate bune pe tînărul Ţarevici, care suferea de hemofilie. Însă Rasputin folosea puterea şi în scopul atragerii femeilor. Doamnele din înalta societate, dacă stăteau un minut în preajma călugărului, erau seduse de acesta. În testele sacre indiene se fac referiri la capacităţile de atracţie ale celor ce practică anumite discipline spirituale, numai că aceştia, conştienţi de acest lucru, nu se vor lăsa pradă instinctelor.
Michel de Nostradamus, renumit printre prezicătorii omenirii, s-a născut în 1503, dintr-un tată notar, într-o familie de iniţiaţi în ştiinţele naturale şi medicină. El a practicat medicina, obţinînd titlul de doctor în medicină. După moartea soţiei şi copiilor, a călătorit foarte mult, apoi s-a căsătorit cu o văduvă care i-a dăruit şase copii. La maturitatea creaţiei a scris
“Propheties”, în care prezicerile sînt rezumate în catrene, grupate în zece centurii, respectiv zece grupuri de cîte o sută de preziceri. Era mereu în conflict cu biserica, de aceea se declara astrolog, profesie acceptată în acea vreme, şi nu clarvăzător, pentru a nu fi acuzat de legături cu diavolul. El a recunoscut că “inspiraţia divină” l-a ajutat în prezicerile sale.
Djuna, contemporana noastră, a şocat zeci de ani prin calităţile sale în tratamente miraculoase. A avut harul de a putea diagnostica bolile prin simţul extrasenzorial al palmelor, ca apoi să-i însănătoşească pe semenii ei prin bioterapie. A făcut medicina şi a creat apoi o şcoală pentru tratamente neconvenţionale. A avut printre pacienţi mari conducători ai Rusiei.
Iniţiaţii ajung la această stare prin har şi pregătire. În mănăstirile tibetane s-au pregătit mulţi iniţiaţi. Călugării tibetani erau medici, astrologi, profesori, culegători de plante, geografi. În temple se făcea instrucţie religioasă foarte severă, oficiindu-se slujbe inclusiv la douăsprezece noaptea şi la patru dimineaţa.
În una sau mai multe mănăstiri din Tibet se pare că s-a pregătit şi Iisus Hristos, sub numele de Sfîntul Isa.
Operă de artă la minut
În cazul fenomenelor legate de entităţi de dincolo de moarte, nu vreau să dau exemple care să sperie, ci unele care să pună pe gînduri pe cel ce citeşte. Astfel, amintesc de Gasparetto, care prin comunicare cu spiritele unor mari maeştri ai picturii, poate executa opere de artă nepictate de aceştia în timpul vieţii lor. Aceste opere corespund exact stilului reprezentativ al fiecărui pictor, precum şi semnăturile acestora. Fiecare operă executată prin comunicare este realizată în aproximativ două minute. Gasparetto declara că primul pictor cu care comunica este Rembrandt. Această comunicare este făcută pentru a produce în mintea oamenilor un salt spiritual, omenirea găsindu-se în pragul unei revoluţii spirituale obligatorii, pentru a fi salvată de la dispariţie. Congresul de la Predeal se doreşte a fi o mică parte din această revoluţie spirituală.