Sănătatea Privită altfel (7)

Sistemul circulaţiei rutiere cuprinde tot felul de drumuri, de la autostrăzi, drumuri europene, şosele naţionale, şosele judeţene... până la poteci. Sistemul circulator al sângelui din organism este asemănător, el cuprinzând de la artere, vene până la vasele capilare. Cele două reţele sunt asemănătoare, dar la circulaţia sanguină nu se aplică un cod rutier identic cu cel al circulaţiei rutiere. În acest caz sunt valabile alte legi. Prin aceste canale ale organismului circulă sângele. El transportă substanţele nutritive până la nivel celular. În acelaşi timp are şi rolul de purificator, eliminând to­xinele respinse din celule, alături de dioxidul de carbon, ce va fi înlocuit cu oxigen proaspăt. Deci sângele răspândeşte viaţa în organism, fapt asimilat cu răspândirea bucuriei de a trăi. Inima constituie motorul ce pompează sângele prin sistemul arterial şi cel venos. Problemele circulatorii au corespondent în dificultatea de a lăsa viaţa să circule liberă prin noi, ma­nifestându-se diminuarea bucuriei de a trăi, a dragostei de viaţă. Tensiunile sistemului circulator sunt pro­blemele noastre coborâte din sistemul emoţional.

Inima, organul care nu se poate odihni niciodată în timpul vieţii, este stăpânul circulaţiei sanguine. Ritmul ei răspunde instantaneu celei mai mici solicitări fiziologice sau psihologice proprii. Prin programul ei, din creier, reglează foarte precis presiunile, ritmurile circulaţiei în funcţie de necesităţi. Ea dirijează capa­citatea de adaptare la reacţiile interne şi la exigenţele externe corpului. Funcţia ei este desfăşurată în afara voinţei conştiente, dar au influenţă asupra ritmului ei atât emoţiile conştiente, cât şi cele inconştiente. Suferinţele inimii evidenţiază dificultăţile de a trăi sentimentul dragostei, de a stăpâni emoţiile, care parcă sunt înăbuşitoare, manifestate mult mai intens faţă de alte trăiri. Resentimentele, ura, violenţa sunt refulate sau exprimate indirect prin sport, jocuri, răniri etc. Astfel, iubirea de viaţă, de noi înşine, de ceilalţi, de acţiunile noastre sunt diminuate permanent. Emoţiile negative, perturbând energia corpului şi implicit ca­litatea funcţiei inimii, pot fi observate pe chip, ele modificând calitatea pielii, strălucirea ochilor şi a privirii. Disfuncţiile inimii până la infarct arată zbate­rile noastre permanente, zadarnice pentru stăpânirea emoţiilor sau pentru desfăşurarea necontrolată a acestora în noi. Însă existenţa privită „înnourat”, fără plăceri, fără libertate sau detensio­nare, duce, de asemenea, la afecţiuni ale motorului care pulsează viaţa în noi.

Sistemul venos, reprezentat grafic prin culoarea albastră, vehiculează sângele „uzat” către ficat şi rinichi pentru filtrare şi spre plămâni pentru evacuarea gazului bogat în dioxid de carbon. Acest sistem reprezintă partea energiilor de tip Yin, având o acţiune pasivă în sistemul circulator şi fiind cea care primeşte şi conservă. Suferinţele venelor exprimă dificultatea de a accepta, de a primi viaţa, dragostea în interiorul nostru, trăirile fiind fără pasiune, fără bucurie, având credinţa că nu suntem în stare să trăim starea de fericire în noi sau cu cei din jur. Stagnarea acestor stări, în interiorul nostru, lasă să se dezvolte sentimente de descurajare şi neputinţă. Flebitele, varicele sunt exprimarea sentimentului de îndurare, de obligaţie în a accepta lucruri ce împiedică să se poată ajunge la fericire.

Sistemul arterial, reprezentat grafic prin culoarea roşie, transportă sângele îmbogăţit cu oxigen şi substanţe nutritive către organe, până la nivel celular. Este partea energiilor Yang a sistemului circulator, fiind acţiunea activă a inimii în cadrul circulaţiei sanguine. Sistemul arterial are capacitatea de vasoconstricţie şi vasodilataţie, uşurând astfel activitatea inimii. Suferinţele sistemului arterial au corespondent identic cu cel venos, dar în sens activ. Adică emoţiile sunt excesive şi se manifestă pregnant sau sunt sufocate. Dificultatea şi incapacitatea de a putea face în aşa fel să fie simţite bucuria, plăcerea, fericirea se traduc prin hipertensiuni arteriale. Nu este prezentă impresia de a fi împiedicaţi ca la sistemul venos, ci nu ştim, nu putem, nu suntem capabili să facem loc iubirii, bucuriei de viaţă. Hipertensiunea reflectă tensiunea mărită în căutarea de soluţii şi prezenţa fricii împiedică desfăşurarea emoţiilor. Această frică întăreşte pereţii arterelor, declanşând arterioscleroza. Frica de fond este cea de moarte, tradusă prin apariţia sfârşitului înainte de a termina acţiunile din viaţă. Hipotensiunea arată prezenţa unui sentiment profund de victimă. Învinşi de evenimente fără ieşire, nu există capacitatea de a finaliza acţiunea şi atunci sentimentul de descurajare devine mai puternic decât voinţa de luptă. Iubirea trebuie să fie hrana ce face viaţa să existe cu dinamism, lipsa acestei flăcări ducând la imposibilitatea de a ajunge la împliniri.

Sistemul nervos este centrul de comandă şi gestionare al informaţiilor din organism. El centralizează, stochează, restituie şi asigură circulaţia informaţiilor proprii sau primite, pentru existenţa şi evoluţia vieţii, prin cele două părţi ale sale: sistemul nervos central şi cel autonom (neurovegetativ). Organic este compus din creier, măduva spinării şi nervi (periferici, simpatici, parasimpatici).

Sistemul nervos central coordonează atât gândurile, mişcările conştiente, cât şi senzaţiile. El este compus din encefal, măduva spinării şi nervii pe­riferici. Suferinţele sistemului nervos central sunt corespondente cu dificultatea de a administra, în mod conştient şi intelectual, viaţa şi emoţiile. Excesul de raţiune, de muncă fizică, neglijând sentimentele, duce la dezechilibre, la afecţiuni ale acestui sistem.

Creierul este partea cea mai importantă a sistemului nervos. Cele două emisfere ale sale au responsa­bilităţi diferite. În emisfera stângă se găsesc gândirea raţională, limbajul. Emisfera dreaptă cores­punde intuiţiei, imaginarului, artisticului, afectivului, guvernând iraţionalul, inconştientul, involuntarul. Emisfera stângă comandă, în special, partea dreaptă a corpului, iar emisfera dreaptă comandă partea stângă a corpului, în ceea ce priveşte acţiunile motrice, nu şi manifestările simptomatice.

Profesorul Henri Laborit priveşte creierul din alt punct de vedere. El consideră că există creierul numit „reptilian”, ca fiind primul creier al omului corespunzător instinctului, pulsiunilor vieţii şi supravieţuirii, al actelor reflexe. Al doilea tip este numit creierul „limbic” al emoţiilor, al adaptării, al mediului înconjurător, al relaţiilor cu ceilalţi, al filtrării emoţiilor percepute. Al treilea este creierul numit „cortical” sau neocortexul, fiind cel al reflexiei, ana­lizei, abstractizării, creaţiei şi imaginaţiei. Cele trei creiere reprezintă cele trei etape ale evoluţiei umane, şi anume, animală, emotivă, socială, precum şi cea analitică şi creativă.

Fizicianul american Ned Hermann consideră că trebuie luate în evidenţă cinci creiere, combinând celelalte două puncte de vedere. El spune că există creierul reptilian, creierul limbic drept, răspunzător de emotivitate şi spiritualitate, creierul limbic stâng, pentru organizare şi concreteţe, creierul cortical drept ce guvernează sinteza şi creativitatea şi creierul cortical stâng, răspunzător de logică şi tehnică. Există o relaţie directă între cele cinci creiere şi cele Cinci Principii energetice chinezeşti. Creierul reptilian corespunde Metalului, cel limbic drept, Focului, cel limbic stâng, Apei, corticalul drept, Lemnului şi corticalul stâng, Pământului. Aceste diviziuni ale creierului sunt analitice şi explicative, fără ca ele să aibă corespondente fizice în structura creierului. Structura şi funcţiile creierului sunt în interacţiune permanentă şi participă în ansamblu la activitatea cerebrală.

Tensiunile şi afecţiunile cerebrale se traduc prin dorinţa de a regla totul cu ajutorul gândirii, cu duritate şi fără emoţii, neglijând sentimentele şi stările legate de emoţii, fie din frică, fie că par inutile ori nu sunt satisfăcătoare. Evaluăm şi accesăm greşit viaţa, numai material, dorind exclusiv câştigul palpabil. Acest tip de abordare a vieţii poate duce la migrene, ameţeli, tulburări de concentrare, de memorie, de circulaţie şi chiar la apariţia unor tumori. Dezechilibrele cerebrale arată că nu facem loc în viaţă plăcerii, bucuriei simple de viaţă, sentimentelor frumoase ce leagă creierul de inimă, echilibrând energetic activitatea celor două.

Măduva spinării este partea sistemului nervos care transportă prin interiorul coloanei vertebrale informaţiile dintre creier şi corp. Compusă din fibre nervoase (substanţa albă) şi neuroni (substanţa gri), ea funcţionează în sistemul de „buclă”, adică, de exemplu, un stimul dureros, pentru a nu fi nevoie să meargă până la creier, pentru declanşarea reacţiei musculare, informaţia din zona atinsă merge direct la muşchi. Suferinţele măduvei spinării se interpretează prin greutatea de a traduce ideile, gândurile în rea­litate, dificultatea de a acţiona, de a reacţiona fără a medita la acel lucru. Este vorba despre refuzul de a lăsa viaţa, bucuria de a trăi să se exprime prin acţiunile şi reacţiile noastre. Paraliziile, mielitele, meningitele cerebralospinale se declanşează pentru a ne împie­dica să acţionăm atunci când gândim eronat, aceasta în cazul când am putea să comitem greşeli grave.

Nervii sunt reţelele de cabluri dintre creier şi corp, necesare pentru probleme senzitive şi motrice. Suferinţele lor exprimă dificultatea de a transforma gândurile, dorinţele în realitate. De exemplu, sciatica paralizantă, care blochează informaţiile pe nervul sciatic, ne împiedică să mergem către ceva sau cineva cu care nu vrem să relaţionăm sub nici o formă.

Sistemul nervos autonom sau neurovegetativ are responsabilitatea întregii acţiuni inconştiente a corpului. Funcţiile organice precum circulaţia sanguină, digestia, respiraţia etc. şi cele psihice emotive, de apărare ca pielea de găină, voma, înroşirea obrajilor, instinctul fricii sau al agresiunii etc. depind de el. Sistemul nervos central comandă muşchii striaţi, iar cel autonom muşchii netezi. Acesta conţine sistemul nervos parasimpatic şi cel simpatic. Parasimpaticul are în sarcina sa acţiuni de rutină ale organismului cum sunt funcţiile organice, iar simpaticul răspunde de acţiunile de excitaţie, apărare urgentă ca agresiune, fugă. El este administrat de hipotalamus şi de bulbul rahidian. Dezechilibrul acestui sistem nervos se traduce prin dificultatea de a reuni în noi Conştientul cu Subconştientul. Subconştientul se încarcă la saturaţie cu probleme, emoţii şi sistemul central conştient nu mai poate dirija acţiunile, căci sistemul neurovegetativ preia comanda. Spasmofiliile, tremurăturile, ticurile nervoase, greţurile, migrenele, crampele, crizele de tetanie sunt expresia dificultăţii interioare de a stăpâni şi a răspunde corect la solicitările din lumea exterioară.

 Pauză. Sănătate! Pe săptămâna viitoare.