x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Spre calea luminii

Spre calea luminii

de Romulus Popescu    |    25 Noi 2011   •   21:00
Spre calea luminii

Procedeul de 21 de zile, expus in articolul trecut, poate fi aplicat de catre persoanele care sunt convinse, in sufletul lor, ca li se potriveste. Jasmuheen considera ca: 'In cazul ca se simte nevoia sa intrebati pe cineva daca aceasta experienta vi se potriveste, atunci nu sunteti inca pregatiti. Cautati confirmarea numai de la Invatatorul Launtric. Daca nu exista indrumarea interioara clara, nu sunteti gata'. Este un procedeu care trebuie abordat ca o Initiere Sacra, ajutand la contopirea scanteii spirituale personale cu Marele Spirit al Universului. Aceasta constientizare face posibila hranirea cu Lumina, fara a mai fi indispensabila hranirea corpului fizic cu hrana materiala. Daca este asimilat acest concept filosofic, nu vor exista confuzii in timpul desfasurarii procedeului de 21 de zile iar corpul fizic nu va fi slabit sau epuizat in aceasta perioada de timp. In caz ca se doreste scaderea in greutate, acest lucru se va indeplini prin reprogramarea corpului pentru a ajunge stabilizat la greutatea perfecta. Nu este indicat ca inainte de acest post sa se manance mult ca si cand ar fi ultima masa, pentru 'a scoate parleala' din perioada postului, caci dupa accea corpul va suferi mai mult in timpul eliminarii unui numar mai mare de toxine. Se mai recomanda, totodata, eliminarea treptata a carnii rosii, apoi a celei albe, trecerea la hrana cruda, la supe si lichide dupa care vor urma cele 21 de zile.

Aceasta trecere trebuie facuta alaturi de o stare de acceptare fara tensiuni, ci cu bucurie si confort sufletesc. In timpul celor trei saptamani este necesar a trai intr-o incapere incalzita, linistita, cu un pat si, de preferat, cu un fotoliu, multa lumina si aer proaspat. Zona din afara locuintei sa fie cu aer curat si insorit. Hainele sa fie confortabile si calduroase in functie de anotimp. Este necesara gheata pentru a fi sfaramata in gura, din cand in cand si apoi expectorata, apoi, felii de lamaie, servete pentru fata, uleiuri volatile si un vas pentru ars esente precum santal, lavanda, necesare aromatizarii aerului, lumanari pentru atmosfera, o cada pentru imbaiere si un scaunel pentru dus, in caz ca se va simti corpul slabit. Se vor desfasura activitati usoare, artistice, lucru manual, lectura, muzica pentru meditatie si relaxare, creatie. In saptamana a doua se pot consuma sucuri de portocale sau de mere, cu o concentratie de 25%, iar in cea de-a treia saptamana, sucuri din fructe, cu o concentratie de 40%. Este necesar si un carnet pentru a nota observatiile. In aceasta perioada, nu sunt recomandate activitatile grele fizice si psihice, vizionarea televizorului, vizitele, convorbirile telefonice, muzica cu texte ce influenteaza negativ, exercitiile fizice grele, parasirea locuintei sau alte elemente ce ar putea perturba echilibrul psihic.

Trecand corect prin aceasta perioada, de 21 de zile, spiritul castiga suprematie asupra egoului, ceea ce da sentimentul de libertate, cunoastere, acceptare si iubire. Nu este obligatoriu sa mergem des la biserica sau sa traim intr-o pestera precum pustnicii, pentru a ajunge la un nivel superior al constiintei. Acest procedeu este creat de catre minte pentru a ne elibera de ea. Chiar daca au fost numai asimilate informatiile despre posibilitatea existentei materiale lipsita de hrana, fara a urma, practic, un astfel de post, fiinta nu va mai fi aceeasi, va avea o alta deschidere catre Adevarata Existenta. Omida nu se lupta pentru

a-si pastra forma, ci se adapteaza procesului de a deveni fluture. Astfel, de la a se tari, ea, trece la zbor.

Alimentele naturale pot hrani un numar din ce in ce mai mic din populatia lumii. In aceasta situatie, a luat amploare producerea de alimente create pe cale industriala, folosindu-se elemente sintetice, ce copiaza natura, dar, care, din nefericire, sunt suportate cu dificultate de organism, facand sa-i scada imunitatea, sa-i creasca uzura si sa devina mai vulnerabil la afectiuni. Cand stomacul lucreaza mai intens, energia vitala este folosita in mare parte la digestie, scazand nivelul celei necesare pentru deschiderea spirituala. Corpul are nevoie de energie pentru a desfasura, in paralel, un numar urias de procese iar atunci cand are loc o digestie greoaie, dupa mese copioase, el sufera din cauza energiei insuficiente atator functii. Deepak Chopra, in volumul 'Crearea belsugului', arata ca: 'Exista 6 trilioane de reactii ce se petrec in corpul uman in fiecare secunda si fiecare dintre acestea este corelata cu absolut fiecare dintre celelalte reactii, fiecare eveniment biochimic singular stie de fiecare dintre celelalte evenimente biochimice, ce se petrec in corp'.

Profesorul Hilon Hotema, in volumul sau 'Constiinta inalta a omului', afirma ca plamanii si nu stomacul sunt organele vietii. Suportul vietii este coloana vertebrala, nu traseul alimentar. Respiratia este cea mai importanta functie. 'Daca o fiinta umana ar consuma energie numai prin organele ei respiratorii, asa cum se intampla in Era de Aur timpurie – atunci cand se traia, conform traditiei, mii de ani... – boala ar fi necunoscuta.' Cand omul traieste cu radiatie solara si aer, primeste energie vitala suficienta. Plamanii aduna energia necesara si pielea elimina deseurile din corp. Cu ajutorul hranei materiale este greu de echilibrat necesarul corect de elemente din alimente.

Referitor la a trai cu Lumina, Peter O’Erbe scrie in cartea sa 'Sunt Dumnezeu': 'Corpurile noastre, de exemplu, au capacitatea de a transforma fotonii de lumina solara sau stelara in substanta nutritiva ceruta de corp. Este un fenomen similar cu fotosinteza. Aceasta capacitate va iesi la suprafata, pe plan colectiv, cand Omul va intra in supraconstiinta. Ea poate fi deja dezvoltata in starea de Adevarata Perceptie. Aceasta manifestare nu este un proces constient. El se produce la nivel de esenta al sufletului, aceasta insemnand ca abilitatea de a-i alimenta combustia interna a corpului fizic direct din electro­nii din eter, fara ocolul facut prin materia bazata pe carbon, se va face in mod natural. Aceasta capa­citate se va manifesta pe masura trezirii noastre. Procesul merge mai departe: intr-o stare de supraconstiinta vom inceta sa mai extragem energie din Pamant (combustibili fosili, minerale etc.) si vom transforma Lumina direct in formele cerute de necesitatile noastre de zi cu zi'.

Toate aceste concepte par stiintifico-fantastice pentru majoritatea populatiei Globului. Cei care o sustin par, celorlalti, a fi pierduti psihic. Asemenea reactii au fost nenumarate de-a lungul istoriei, in fata inventiilor epocale, dar, dupa un timp, socul a trecut si lumea le-a adoptat. Este suficient exemplul lui Traian Vuia, care, la propunerea sa de a executa un aparat de zbor, Academia Franceza, si nu un oarecare, i-a raspuns ca nu este posibil sa se construiasca un aparat mai greu ca aerul care sa zboare, iar astazi avem rachete si nu numai avioane.

Beneficiul corpului fizic, de pe urma parcur­gerii postului, se profileaza din punct de vedere al sanatatii, prin realizarea echilibrarii campurilor energetice ale sale. Vehiculul nostru pamantean devine, astfel, puternic si isi mentine aceasta stare, atat timp cat curatenia fizica se manifesta alaturi de cea spirituala.

Aceste randuri le poate citi oricine dar nu vor fi aprobate de toti iar dintre cei care agreaza conceptele expuse, doar o infima parte le va aplica practic. Cat despre acestia din urma, Jasmuheen, sustinatoarea teoriei, dar mai ales a practicarii vietii cu Lumina, recomanda, foarte serios, celor care urmeaza procedeul de 21 de zile, sa se pregateasca foarte bine inainte de a-l parcurge.

×
Subiecte în articol: paranormal jurnalul de duminică