x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Treptele spirituale

Treptele spirituale

de Romulus Popescu, parapsiholog    |    28 Oct 2008   •   00:00

În numărul trecut al revistei am abordat un subiect pe cât de interesant, pe atât de dificil, şi anume spiritele. Am început cu expunerea câtorva experienţe care au pus în evidenţă existenţa spiritului, experienţele unor personalităţi din lumea ştiinţei. Am considerat că este indicat să încep în modul acesta pentru a trezi interesul legat de acest subiect şi celor sceptici, pentru că aceste experienţe nu pot fi negate.



Scepticismul nu trebuie condamnat, căci este normal să nu poţi crede în ceva ce nu poţi pune în evidenţă, însă nici nu-i poţi nega existenţa atât timp cât nu-l cunoşti. Un om care s-a născut orb nu poate defini lumina, deci nu poate crede în ea, dar nici nu poate spune că nu există doar pentru că nu a cunoscut-o.

Cu ochii minţii să intrăm, în continuare, în lumea spiritelor, dezvăluind noi aspecte legate de existenţa lor.

Spiritele sunt peste tot
În primul rând trebuie să spun că spiritele se află peste tot, spaţiile infinite ale Universului sunt populate de ele. Fără să vă speriaţi, să ştiţi că acestea sunt fără încetare în jurul nostru, ne observă şi ne îndrumă fără să conştientizăm. Un spirit poate fi prezent în acelaşi timp în mai multe locuri, fiind deci omniprezent fără a fi divizat. Este la fel ca lumina Soarelui, care se află pretutindeni în spaţiul pe care-l luminează. Dacă n-ar fi aşa, ce s-ar întâmpla atunci când atâţia oameni de pe planetă se roagă în acelaşi timp să fie ajutaţi de Hristos ori de Fecioara Maria? Comunicarea se face, iar ajutorul poate veni, în acelaşi timp, oriunde pe Pământ.

Dacă vrem să descriem spiritele din punct de vedere ştiinţific, se poate spune că ele sunt formate dintr-o energie încă necunoscută ce pare a fi din particule infra-atomice, bine structurate, fără a avea sarcină electrică, magnetică sau masă şi care circulă cu viteze de 101ş infinit mai mari decât viteza luminii. Ele pot străbate orice structură fără greutate şi nu se supun legilor gravitaţiei.

Spiritele sunt responsabile de gândirea, memoria, imaginaţia şi voinţa noastră, fiind nemuritoare şi rămânând în spaţiu după moartea corpului fizic, dar sunt supuse reîncarnărilor pentru purificare. Ele înmagazinează toate informaţiile din vieţile lor anterioare, precum şi pe cele din viaţa actuală, iar sediul din corpul uman este în subconştient, în special în substanţa reticulară.

Entitatea aceasta energetică, de provenienţă divină, este îmbrăcată, având mai multe învelişuri fluidice: planetar, solar, universic şi cosmic; acesta alcătuind aşa-numitul perispirit. Această anvelopă semimaterială este luată de spirit din "fluidul universal" al astrului asupra căruia se opreşte, căci structura perispiritului nu este aceeaşi în toate lumile. Este ca şi când ne îmbrăcăm diferit, adecvat pentru fiecare loc unde ne deplasăm: la recepţie, serviciu, jocuri sportive, munte, mare etc.

Spiritele sunt structurate pe mai multe trepte, în funcţie de gradul lor de evoluţie. Clasificarea acestora cuprinde zece niveluri şi este bazată pe calităţile acumulate de ele până la perfecţiune.

Primul nivel este cel al spiritelor impure complet. Acestea sunt înclinate către rău, ceea ce reprezintă de fapt obiectul preocupărilor lor. Ele dau sfaturi perfide, împrăştie discordie şi suspiciune şi iau orice mască pentru a înşela cât mai bine. Se ataşează de caracterele slabe, împingându-le către pierzanie. În manifestările lor sunt recunoscute prin limbajul folosit, trivialitatea şi caracterul lor josnic. Pentru a-şi atinge scopul îşi maschează caracterul, dar îşi trădează până la final strategia.

Aceste spirite sunt cunoscute sub numele de demoni, diavoli, genii de spirite ale răului. Fiinţele vii în care se reîncarnează sunt înclinate către toate viciile, pasiunile lor fiind josnice, degradante, sunt viclene, ipocrite, lacome, cu cruzime, zgârcite. Ele au intuiţia lui Dumnezeu, dar nu-l înţeleg. Răul pe care îl fac acestea izvorăşte din plăcerea de a-l face, nu neapărat cu un motiv anume. Alegerea victimelor se face dintre oamenii cinstiţi, dar cu slăbiciuni.

Al doilea nivel este cel al spiritelor uşuratice, frivole. Acestea sunt ignorante, răutăcioase, ironice, şmechere, inconsecvente şi zeflemiste. Ele se bagă în orice situaţie, încurcând mersul firesc al rezolvărilor, răspund deseori fără a fi întrebate, fără discernământ, nepreocupate de adevăr. Cauzează totodată suferinţe, în special morale, tracasează, creează erori prin minciună, mistificări, dar fac şi mici bucurii. Din această clasă fac parte spiritele vulgare, denumite şi spiriduşi, nebunatici, drăcuşori, gnomi, iele.

Limbajul acestora, în comunicarea cu oamenii, este vesel, câteodată amabil, dar mereu fără profunzime. Le caracterizează mai mult falsitatea şi viclenia decât răutatea.

Al treilea nivel este al spiritelor pseudosavante. Acestea se cred mai deştepte decât sunt în realitate. Având un oarecare bagaj de cunoştinţe, limbajul lor are coordonate mai bune, fapt ce le dă şansa iluminării lor. În ele se găseşte un amestec de oarecare adevăr cu erori şi greşeli absurde ce sunt la suprafaţă orgoliul şi gelozia de care nu se pot debarasa.

Nivelul următor este al spiritelor turbulente, perturbatoare, care prin caracteristicile lor nu formează o clasă distinctă, ci ele pot aparţine tuturor nivelurilor de până acum. Acestea îşi manifestă adesea prezenţa prin efecte fizice ca lovituri, ciocănituri, o mişcare şi o deplasare inexplicabilă a obiectelor, produc curenţi de aer etc. Toate spiritele pot produce astfel de fenomene, dar spiritele superioare le lasă în seama spiritelor inferioare. Când aceste spirite superioare consideră utile aceste manifestări, ele se servesc de spiritele perturbatoare pentru a le produce.

Există apoi un nivel al spiritelor neutre, care nici nu "se obosesc" să facă bine, dar nu sunt nici destul de rele pentru a face rău. Acestea nu se ridică deasupra condiţiei vulgare a umanităţii, nici ca moralitate, nici ca inteligenţă.

Benefice
Urmează apoi nivelurile spirituale superioare ale spiritelor bune, care îmbină cunoaşterea cu moralitatea, ştiinţa cu înţelepciunea şi bunătatea. Acestea îl înţeleg pe Dumnezeu, bucurându-se să facă bine şi să împiedice răul. Nu au orgolii, egoism sau viclenie, invidie, gelozie sau ranchiună. Acestea se împart şi ele pe patru niveluri. Astfel este nivelul spiritelor binevoitoare, care sunt dominate de bunătate. Ele se pun în slujba unor oameni pentru a-i proteja, progresul lor fiind mai aproape de latura morală decât cea intelectuală. Nivelul spiritelor savante se caracterizează prin preocuparea lor mai intensă pentru înţelegerea cunoştinţelor decât pentru problemele morale.

Nivelul spiritelor înţelepte cuprinde spiritele cu calităţi morale de nivel foarte ridicat. Acestea sunt dotate cu capacitate intelectuală deosebită, care le dă o judecată sănătoasă, pe care o răspândesc în jurul lor.  Alte aspecte legate de spirite se vor găsi în următorul număr al revistei.

SUPERIOARE. Nivelul spiritelor superioare reuneşte ştiinţa, înţelepciunea şi bunătatea la un înalt grad. Ele emană prin limbaj numai bunăvoinţă, sunt elevate până la sublim şi au o demnitate de nezdruncinat. Aceste spirite comunică cu cei care caută adevărul existenţei, păşind cu picioarele pe pământ şi cu capul către înaltele niveluri spirituale. Dacă prin excepţie ele urmează să se reîncarneze pe Pământ este pentru a îndeplini o misiune legată de progres, oferind tipul de perfecţiune către care poate aspira umanitatea.

PURE.
Cel de-al zecelea nivel spiritual este cel al spiritelor pure. Acestea au parcurs toate gradele treptelor, atingând suma tuturor perfecţiunilor. Nemaifiind subiectul reîncarnării în corpurile omeneşti, aceste spirite îşi petrec viaţa spirituală, eternă alături de Divinitate. Ele sunt mesagerii lui Dumnezeu şi  îndeplinesc dorinţele Acestuia pentru menţinerea armoniei universale. Astfel, ele comandă tuturor spiritelor inferioare, ajutându-le să se perfecţioneze. Sunt denumite îngeri, arhangheli sau serafimi.

×
Subiecte în articol: paranormal spiritelor spiritele