x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Bogdan Gruia Ivan, ministrul Digitalizării:"Este un context favorabil pentru România"

Bogdan Gruia Ivan, ministrul Digitalizării:"Este un context favorabil pentru România"

de Redacția Jurnalul    |    01 Noi 2023   •   15:00
Bogdan Gruia Ivan, ministrul Digitalizării:"Este un context favorabil pentru România"
Sursa foto: antena3CNN

Este un context favorabil pentru digitalizarea României, aceasta reducând semnificativ timpul petrecut de cetățean în relația cu statul, spune Bogdan Gruia Ivan, ministrul Digitalizării, la Conferința Națională "Digitalizarea României - Proiect de ţară", organizată în cadrul proiectului România Inteligentă, de Antena3CNN și cotidianul Jurnalul. 

"Este un context favorabil pentru România, în primul rând pentru faptul că luna următoare vom demara achizițiile pentru tot ceea ce înseamnă Cloud-ul guvernamental.

Deviza pe care vreau să mergem în perioada următoare este să mutăm statul la coadă.

La statul pe telefon vei putea să faci aceeași operațiuni și pe telefonul mobil, pe tabletă sau pe laptop, așa cum astăzi le poți face doar în format fizic.

Evident, va fi o perioadă hibridă în care oamenii vor putea să facă interacțiuni cu statul, atât fizic, cât și online.

Totul va fi mult mai simplu. Un singur punct de acces al persoanelor fizice și a persoanelor juridice cu statul român.

Nu vom mai avea încă 50 de site-uri, 20 de aplicații, ci un singur punct de acces al relației directe a omului cu statul.

România, din punct de vedere al inovării, un hub regional de inovare în tot ceea ce înseamnă noile tehnologii și un exemplu pentru țările din regiune.

Așa că prin această profilare, România va putea să crească tot ceea ce înseamnă dezvoltarea economică, va putea să crească și încasarea de taxe către stat și automat va putea să relaxeze tot ceea ce înseamnă regim fiscal, atât pentru companiile actuale, cât și pentru altele care vor să vină în România să se dezvolte în țara noastră.

Reprezintă un salt în care nu va lăsa pe nimeni în urmă.

Lucrăm tot acum din proiectul mare de digitalizare României, avem cuprinși zeci de milioane de euro pentru competențe digitale, atât pentru tineri, cât și pentru adulți și pentru vârstnici, pentru că ne interesează ca nimeni să nu rămână în urmă.

Chiar astăzi am semnat apelul pentru finanțarea a 1.000 de hub-uri digitale în zonele rurale, prin care bibliotecile de școală sau bibliotecile comunale se vor transforma în hub-uri de dezvoltare digitală.

Acesta este scopul meu și al Guvernului României să ajungem până în ultimul sat din România, acolo unde oamenii au nevoie și de internet, și de competențe digitală", a explicat ministrul. 

×
Subiecte în articol: digitalizare bogdan gruia ivan