x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Diabetul, o problemă de interes național 

Diabetul, o problemă de interes național 

de Redacția Jurnalul    |    23 Mai 2024   •   06:40
Diabetul, o problemă de interes național 

Diabetul este o problemă de sănătate publică ce afectează viața a peste 1,5 milioane de români. Ritmul de viață de astăzi și alimentația dezechilibrată au condus la o creștere alarmantă a numărului de diabetici aflați în diferite stadii ale bolii, ceea ce implică alocarea unor resurse financiare tot mai mari pentru tratarea persoanelor afectate.

Problemele cu care se confruntă acestea și modul în care răspunde sistemul medical nevoilor acestor oameni vor constitui temele principale care vor fi abordate în cadrul conferinței naționale „Diabet fără complicații - soluții inovative, siguranță pentru pacienți”, care va avea loc astăzi, la Centrul de conferințe Antena 3 CNN, The Mark, Clădirea Turn. Conferința este organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, și completează seria conferințelor medicale ale platformei de comunicare „România Inteligentă”. 

„În cadrul acestei dezbateri ne propunem ca, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor din domeniul sănătății, medici specialiști și reprezentanți ai pacienților, să identificăm soluții de creștere a eficienței serviciilor medicale de care beneficiază pacienții cu diabet zaharat și optimizarea cheltuielilor din sistemul de sănătate în vederea îmbunătățirii calității vieții pacienților cu diabet zaharat prin asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale și tratamentele necesare”, se precizează în descrierea evenimentului.

Printre subiectele abordate se vor număra: 

- Prevenirea și depistarea diabetului zaharat;

- Îmbunătățirea calității vieții pacienților cu diabet zaharat;

- Viața copilului cu diabet zaharat - soluții inovative;

- Controlul glicemic - principala metodă de prevenire a complicațiilor;

- Monitorizarea diabetului - soluție pentru eficientizarea cheltuielilor din sistemul de Sănătate;

Speakeri invitați vor fi:

  • Marcel Ciolacu, prim-ministrul României

  • Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

  • Marcel-Ioan Boloș, ministrul Finanțelor

  • Conf. univ. dr. Carmen Orban, consilier de stat, Cancelaria prim-ministrului

  • Dr. Valeria Herdea, președintele CNAS

  • Farm. Razvan Prisada, președinte Agenția Națională a Medicamentului

  • Prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor

  • Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei de Sănătate din  Senatul României

  • Prof. univ. dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice 

  • Simona Dumitrescu, președinte asociația „Luna Albastră Diabet” 

  • Radu Gănescu, președinte COPAC

  • Conf. univ. dr. Anca Pantea, președintele Comisiei de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice din Ministerul Sănătății

  • Rodica Molnar - președintele Asociației Copiilor şi Tinerilor Diabetici - Mureş (ASCOTID) 

  • Prof. univ. dr. Cornelia Bala, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice

  • Laszlo Attila, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Senatul României

  • Cristian Bușoi, președintele ITRE din Parlamentul European

  • Dr. Magda Zarojanu, medic primar diabet, medic specialist nefrologie

  • Dr. Simona Carniciu, medic specialist diabet

  • Dr. Paula Popiel, medic primar medicină de familie

  • Victor Drăgușin, primar municipiul Alexandria (programul „Tu știi ce mănânci” - prevenție diabet)

Conferința va fi transmisă live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro, de la ora 9.00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×