x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României: Șantierul digitalizării a început şi la nivel central, dar trebuie să ajungă şi la nivel local

Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României: Șantierul digitalizării a început şi la nivel central, dar trebuie să ajungă şi la nivel local

de Redacția Jurnalul    |    29 Feb 2024   •   17:45
Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României: Șantierul digitalizării a început şi la nivel central, dar trebuie să ajungă şi la nivel local
Sursa foto: Antena 3 CNN

În cadrul Conferinței RO 3.0 cu tema "Transformarea Digitală - Drumul către eficiență, transparență și coerență", desfășurată joi, 29 februarie, Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, a luat cuvântul pentru a discuta despre stadiul serviciilor digitale destinate cetățenilor din țară.

În intervenția sa la evenimentul organizat de Antena 3 CNN, Vlad a subliniat importanța colaborării între administrația publică centrală, mediul academic, sectorul privat și companiile de tehnologie. A evidențiat necesitatea schimbului de idei și transformarea acestora în proiecte concrete care să aducă beneficii palpabile cetățenilor.

Una dintre marile realizări menționate a fost alocarea bugetară de 7,5 miliarde de euro confirmată de către Ministrul Fondurilor Europene. Aceste fonduri sunt direcționate către diverse proiecte de digitalizare și sunt considerate un pas semnificativ pentru modernizarea infrastructurii digitale a țării.

„Totul este posibil între administrația publică centrală, mediu academic, societatea privată şi companiile de tehnologie. Schimbul de idei, schimbul de păreri, respectiv transpunerea unui proiect în ceva ce poate fi realizat. Statul şi-a făcut suficient datorie, negociind suficiente fonduri. Ministrul Câciu a confirmat o alocare bugetară de 7,5 miliarde de euro. Meritul este şi al Ministerului Digitalizării.

Tinerii trebuie aduși către noi şi implicați. Există fonduri pentru dobândirea de competențe digitale.  Avem nevoie de o industrie. Noi, statul, trebuie să parcurgem un drum foarte lung, să recuperăm.

Avem ocazia să schimbăm situația, să întoarcem clasamentul ca o clepsidră, de pe ultimul loc să ajungem pe primul. Proiectul de cloud guvernamental este cel mai complex program. Vom veni cu aplicații prin care ne propunem să aducem cetățeanul în mijloc, astfel încât şi tinerii să fie atraşi.

Ultimul nostru produs oferit de stat pentru cetățeni este identitatea electronică. Pentru a promova mesajele avem alături de noi şi Societatea Civilă. Este un prim pas în accesarea serviciilor publice electronice.

Rolul digitalizării este de a acoperi decalajele. Venim în sprijinul instituțiilor pentru a implementa strategii noi. Cloud-ul guvernamental este o structură, o zonă pe care vom construi. Șantierul digitalizării a început şi la nivel central, dar trebuie să ajungă şi la nivel local unde primăriile trebuie să pună cetățeanul în centru pentru ca acesta să ajungă repede la serviciile de care are nevoie", a declarat Dragoș-Cristian Vlad.

Conferinţa RO 3.0 "Transformarea Digitală - Drumul către eficienţă, transparenţă şi coerenţă" a fost organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media, împreună cu cotidianul naţional Jurnalul.

 

×