x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Explozia facturilor la utilități, coșmarul românilor

Explozia facturilor la utilități, coșmarul românilor

de Adrian Stoica    |    09 Feb 2022   •   07:55
Explozia facturilor la utilități, coșmarul românilor

Postul de televiziune Antena 3, singurul canal de știri din România partener al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul, organizează joi, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferință națională „Reconectarea încrederii între consumatori, instituții și operatori - ieșirea din criza facturilor”.

 

Va fi abordată o temă de maxim interes pentru societate într-o perioadă în care românii și mediul de afaceri trebui să facă față unei avalanșe de scumpiri generate de majorarea prețurilor la utilități. Ea va fi dezbătută împreună cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, cu reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și ai Agenției pentru Protecția Consumatorilor, cu cei ai companiilor din sectorul energetic, precum și cu parlamentari. 

 

Subiectele care vor fi analizate în cadrul conferinței naționale vor încerca să ofere, în esență, un răspuns la întrebarea care astăzi este pusă de toată lumea: de ce au crescut atât de mult facturile? „Cum evităm pe viitor confuziile și erorile care au generat miile de reclamații și milioanele de facturi care au trebuit refăcute?”, „Liberalizarea pieței de energie, avantajele, dincolo de spaime și speculații” sau „Autoritățile de control - cine are de fapt atribuții?”, vor fi numai câteva dintre teme care vor fi abordate de participanți. De asemenea, cum vor evolua anul acesta facturile și ce măsuri concrete de protecție pentru populație în fața facturilor la utilități are în vedere Executivul după expirarea, de la 1 aprilie, a Legii privind plafonarea și compensarea prețurilor la energia electrică și gaze, vor fi alte două probleme propuse de organizatori pentru a fi dezbătute.

 

 

Proiectul „România Inteligentă” este un nou produs media integrat, cu acoperire 360⁰ (TV, online, print, radio, seminarii și gală - eveniment) despre soluțiile inteligente de servicii publice, de digitalizare în sectorul privat și în cel instituțional, despre alternative moderne și inovative pentru managementul traficului sau al deșeurilor sau utilizări ale Inteligenței Artificiale și metode de reformare a relației cu cetățeanul/contribuabilul. 

×